Spania e gata pentru o nouă finală. Ţinuţi doar pe caviarul performanţelor în ultimii 5 ani, fanii spanioli privesc această nouă performanţă ca pe o normalitate. Xavi şi Iniesta au împreună atâtea finale la nivel înalt cât nu are tot fotbalul est european împreună. În aceste condiţii cum mai poţi să priveşti cu bunăvoinţă această echipă? Ce vor ei? Să câştige tot iar restul lumii fotbalistice doar să le servească din postura de parteneri de competiţie. Cum şi norocul joacă de fiecare dată în tricoul celor puternici, în prima semifinală a Euro 2012 a purtat, mai ales la finalul finalului, tricoul "furiei roşii", o titulatură care mă duce cu gândul la nişte Dacii 1300, botezate astfel din motive care încă îmi scapă. Istoria s-a scris şi în acest caz din cauza câtorva centimetri, în plus la Alves şi în minus la Fabregas. Cât timp s-a jucat fotbal, cele două echipe au fost preocupate să se anuleze ca doi maratonişti preocupaţi să-şi pună piedică unul altuia. Când au apărut loviturile de la unsprezece metri am avut parte şi de un strop de fantezie.

Cu o semiocazie în semifinală, Portugalia e obligată să îşi mai treacă în cont o semiperformanţă. Ronaldo trebuie să mai aştepte încă doi ani pentru un trofeu în tricoul echipei naţionale, poate atunci va fi suficient de bătrân astfel încât să-l intereseze doar fotbalul.

Cu siguranţă că astăzi vom avea parte şi de ceva spectacol. Italia joacă, Germania joacă şi foarte mulţi speră ca acest meci să ofere viitoarea câştigătoare a Euro. Nu neapărat din simpatie pentru una din combatante ci din dorinţa de fi evitată monotonia.