Flacăra olimpică a sosit vineri la Tokyo pentru o ceremonie într-un stadion gol, a doua zi după ce autorităţile japoneze şi organizatorii au decis să interzică prezenţa spectatorilor la majoritatea siturilor, de teama Covid-19, informează AFP, citat de Agerpres.
Exact cu două săptămâni înaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor, programată pentru 23 iulie, flacăra olimpică a fost purtată pe scenă într-un felinar şi predată simbolic guvernatoarei de Tokyo, Yuriko Koike.
Organizatorii JO 2020 şi oficialii japonezi au anunţat joi seara decizia lor de a interzice prezenţa publicul la evenimentele sportive de la Tokyo. Spectatorii ar urma să fie autorizaţi pe anumite situri din afara capitalei nipone, cum ar fi departamentul Fukushima.
Aceasta înseamnă că Jocurile Olimpice 2020, amânate cu un an din cauza pandemiei de coronavirus, vor fi primele din istorie care vor avea loc în mare parte în spatele porţilor închise.
Măsura este urmarea deciziei guvernului japonez de a reinstaura o stare de urgenţă sanitară - a patra de la începutul pandemiei - la Tokyo până pe 22 august, în condiţiile în care Jocurile se vor încheia pe 8 august.
Ştafeta torţei olimpice trebuia să genereze emoţie, dar a fost interzisă pe drumurile publice din mai multe departamente şi chiar la Tokyo. Micile ceremonii de aprindere a flăcării sunt organizate simbolic fără spectatori.
Vineri, cinci trompetişti în costume negre au interpretat o melodie antrenantă, sub un cort alb care îi adăpostea de ploaie, în faţa presei şi a unui grup restrâns de oficiali. Însă tribunele au rămas goale pe stadionul din Parcul Olimpic Komazawa, în suburbiile sudice ale capitalei, care a fost construit pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo din 1964.
"Mă bucur că găzduim ştafeta flăcării olimpice, cu aceste moşteniri pe care le arătăm cu mândrie acasă şi în străinătate", a spus cu această ocazie Koike.
Însă guvernatoarea de Tokyo, care a fost internată recent pentru epuizare, a tuşit de trei ori în timpul scurtului său discurs şi de multe ori după aceea, precizează AFP.
Joi, ea estimase că desfăşurarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo cu porţile închise este "sfâşietoare", îndemnându-i totodată pe locuitori să urmărească competiţiile de acasă, "într-un mod sigur".
În momentul anunţului stării de urgenţă, premierul japonez Yoshihide Suga a subliniat necesitatea "de a evita ca infectările să se răspândească din nou în toată Japonia, având în vedere impactul noii variante" Delta, mai contagioasă, care reprezintă acum aproximativ 30% din cazuri în arhipelagul nipon.
Japonia a fost relativ scutită până acum de pandemia de Covid-19, cu mai puţin de 15.000 de decese înregistrate oficial de la începutul anului 2020, însă campania sa de vaccinare s-a accelerat abia în luna mai. Puţin peste 15% din populaţie a fost complet vaccinată până acum, iar experţii se tem că varianta Delta ar putea provoca un alt val care ar putea copleşi spitalele japoneze.