Ana-Maria Popescu a cucerit medalia de argint în proba individuală feminină de spadă la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Nu a fost aur, dar şi fără acesta Ana-Maria merită absolut toate felicitările pentru acest turneu foarte bun, dar şi pentru o întreagă carieră de excepţie.
Sportiva noastră a fost învinsă în finală de chinezoaica Yiwen Sun cu 11-10, prin ''tuşa de aur''. Disputa a fost una foarte echilibrată şi tensionată, după cum o artă şi scorul, distanţa dintre aur şi argint stând în câţiva centimetri la ultimul asalt.
Venită după o perioadă dificilă, operaţie, recuperare, Ana-Maria Popescu şi-a arătat în Japonia valoarea şi imensa capacitate de luptă.
Aceasta este prima medalie pentru delegaţia noastră la JO de la Tokyo, să sperăm că vor mai veni şi altele.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2021, 15:19)
Felicitari
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.07.2021, 22:47)
Felicitări! Mare campioana, mare performanța!