Bianca Ghelber s-a clasat pe locul 6, în finala probei de aruncare a ciocanului, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ghelber, cu 74.18 metri, a reuşit cea mai bună performanţă personală. Într-un top al frumuseţii la această probă, sportiva noastră nu ar fi avut rivală.

Bianca Ghelber, care a aruncat 71.72 metri în calificări (locul 7), a reuşit, marţi, 70.15 metri şi 74.18 metri (cea mai bună performanţă personală) şi s-a calificat în finala de opt a probei, de pe locul 4. Atleta tricoloră a încheiat finala pe locul 6, după ce a mai reuşit două aruncări, care au măsurat 70.32 metri şi 71.70 metri.

Pe podium au urcat, în ordine, Anita Wlodarkzyk (Polonia, 78.48 metri), şi Zheng Wang (China, 77.03) şi Malwina Kopron (Polonia, 75.49).