Partida dintre Argentina şi Mexic a născut nişte aşteptări enorme. Ce au livrat echipele în primele 45 de minute a fost demn de o încleştare din liga a treia boliviană. În partea a doua s-a dres busuiocul jocului ofensiv.
Mexicanii, aşa cum sunt cunoscuţi, ambiţioşi, muncitori, capabili să sufere şi-au respectat planul tactic, care prevedea blocarea lui Messi şi specularea contraatacului. Din asta mai greu iese spectacol fotbalistic.
Argentina, o dezamăgire. Messi aproape nul, Di Maria, din nou, mână moartă, Lautaro Martinez, absent nemotivat, cu o astfel de tripletă ofensivă complet decuplată de la intensitatea meciului e greu să baţi pe cineva.
Ca să nu plece premature spre casă, antrenorul Scaloni era obligat să inventeze rapid, la pauză, ceva. I-a ieşit.De partea cealaltă Gerardo Martino nu ştia dacă e cazul să fie mulţumit cu ce are sau să forţeze. Nu a făcut nici una, nici alta.
Pas cu pas, argentinienii s-au apropiat de careul lui Ochoa şi, în cele din urmă, nici nu se putea altfel, Messi a înscris cu un şut de la distanţă. Meciul a căpătat o altă turnură, planul tactic mexican trebuia rescris, mai puţin chestiunea cu blocarea lui Messi. Mai greu să poţi da găuri în pereţi dacă ai plecat la lucrare înarmat cu o pensulă, o ruletă şi un creion chimic. Fără "bormaşină", Mexicul a rămas doar cu intenţia. Pe final a venit şi golul care a adus liniştea, o execuţie superbă a lui Fernandez.
