Camerun este o echipă suficient de serioasă astfel încât să nu fie luată în de sus. Aşa stând lucrurile, nu a fost loc de surprize în meciul cu Elveţia, care a câştigat, regulamentar.
Golul victoriei a fost marcat de Breel Embolo, în minutul 48. Fotbalistul este născut chiar în Camerun şi a primit cetăţenia elveţiană în anul 2014. De altfel, aproape surprinzător, echipa Elveţiei conţine şi câţiva, nu mulţi, fotbalişti 100% elveţieni, în rest, aproape toate cele patru zări sunt reprezentate în această selecţionată.
Altfel, meciul a fost suficient de modest încât să nu îţi permită prea multe consideraţii pe marginea lui.
Portarul Sommer a scos ce era de scos, colegii lui au fost suficient de exacţi pentru nişte elveţieni, chiar şi de adopţie.
Camerunezii au încercat să joace altceva decât ne-au obişnuit, un plus de rigoare, mai puţină inventivitate, ceva mai colectiv şi mai puţin individualism şi astfel au "obţinut" o înfrângere respectabilă. Puteau să rişte, dar nu a fost cazul, poate data viitoare.