Spania avea nevoie de o victorie pentru a fi sigură de prima poziţie în grupă, Germania trebuia să învingă şi să fie ajutată de iberici pentru a prinde trenul optimilor. Costa Rica şi Japonia depindeau doar de ele, trei puncte fiind egale pentru fiecare cu o calificare în faza următoare. Japonia a reuşit, bifând pe lângă calificare şi două victorii în faţa unor campioane mondiale.
Ambele echipe europene au început tare, cu goluri rapide şi lăsau impresia că va urma un festival de reuşite. Au punctat Gnabry pentru germani, minutul 10, respectiv Morata, minutul 12 pentru iberici. Au urmat doar dominări clare, cu ocazii, dar fără modificări pe tabelă. La aceste scoruri cele două favorite mergeau mai departe. Dacă Japonia a mai încercat câte ceva, Costa Rica a contat foarte puţin. Totul s-a rescris după pauză şi rând pe rând fiecare dintre echipe a fost calificată într-un anumit moment.
Imediat după pauză japonezii au început ca un taifun, cu două goluri în primele nouă minute, Doan şi Tanaka. Golul doi a fost validat de VAR, deşi mingea părea să fi părăsit terenul înainte să fie centartă. La aceste scoruri Gemania era out, Spania cobora pe locul doi. Nebunia a continuat, Costa Rica a egalat şi deja începea să tremure şi Spania. Costa Rica a înscris din nou în urma unei faze încâlcite şi deja era în afara competiţiei şi Spania. În minutul 70 două campioane mondiale plecau acasă din faza grupelor. Germania a egalat la doi şi Spania a revenit în optimi. Germania a revenit la conducere, dar aştepta un semn de la spanioli. Nu a mai venit. Spania ştia că nu mai e ameninţată şi locul doi părea destul de atractiv, oferea în optimi ca adversar Marocul, în loc de Croaţia, care revenea Japoniei. Aşa a şi fost.
Germania a mai bifat o ruşine fotbalistică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2022, 00:39)
Ma bucur pt germania, dar parca nu așa, rusine var, rusine spania, bravo japonia invinsa de costa rica, dar care bate germania si blat-espana
2. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 02.12.2022, 09:55)
Ar fi util si un clasament al grupei.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.12.2022, 11:27)
Japonia 6p
Spania 4
Germania 4
Costa Rica 3
....
Rusia cate puncte vrea