Familiile jucătorilor din echipa naţională de fotbal a Iranului au fost ameninţate cu închisoarea şi tortura, dacă jucătorii nu se "comportă bine" înainte de meciul cu SUA, a declarat pentru CNN o sursă implicată în securitatea competiţiei.
După ce jucătorii iranieni au refuzat să cânte imnul naţional în meciul de debut de la Cupa Mondială 2022, pe care l-au disputat împotriva Angliei la 21 noiembrie, fotbaliştii au fost chemaţi la o întâlnire cu membri ai Corpului Gărzilor Revoluţionare Iraniene, trupele de elită ale regimului islamic, a declarat sursa citată de CNN. Jucătorilor li s-a spus că familiile lor vor avea de-a face cu "violenţa şi tortura", dacă ei nu vor cânta imnul naţional sau dacă se vor alătura vreunei forme de protest politic împotriva regimului de la Teheran.
Iniţial, jucătorilor iranieni li s-ar fi promis "cadouri şi maşini" înainte de meciul cu Anglia, dar regimul, potrivit sursei, a trecut la ameninţarea lor şi a familiilor lor după umilinţa provocată de refuzul echipei de a cânta imnul naţional.
Ca urmare, jucătorii au cântat imnul înaintea celui de-al doilea meci, împotriva Ţării Galilor, vinerea trecută, partidă pe care Iranul l-a câştigat cu 2-0.
Sursa CNN, care monitorizează îndeaproape agenţiile de securitate iraniene ce operează în Qatar în perioada Cupei Mondiale, a declarat că zeci de agenţi ai Gardienilor Revoluţiei au fost trimişi în Qatar pentru a-i monitoriza pe jucătorii iranieni, care nu au voie să se interacţioneze cu alte persoane din afara echipei şi mai ales nu au voie să se întâlnească cu străini.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.11.2022, 13:12)
La fel ca in Rusia.
La fel vor si in Romania, cei care sustin Rusia!