Marocul este marea performeră a acestei Cupe Mondiale, reuşind o calificare absolut meritată în sferturile de finală. Aşteptările de la echipa care a pierdut cu Japonia nu puteau fi foarte mari în faţa Marocului, care nu pierduse cu Canada şi nici cu Croaţia şi Belgia.
Aşa se întâmplă, când frânezi în mijlocul cursei e complicat să mai revii la o viteză menită să te ajute să câştigi. Fericiţi că au scăpat de germani, spaniolilor le-a stat Marocul în gât.
În prima repriză ocaziile au alternat de la o poartă la alta, cu precizarea că apărarea africanilor a dat o sumedenie de rateuri, dar fosta campioană mondială nu a fost capabilă să profite de ele. Evident că Spania a avut o posesie de peste 60%, dar s-a văzut şi în alte partide că posesia nu asigură victoria. Combinaţiile laborioase ale spaniolilor au fost combătute cu un joc aprig, la limită, al marocanilor.
În partea a doua, multă luptă surdă şi puţine realizări. Marocanii aveau evident un plan cu prelungiri şi lovituri de departajare şi s-au ţinut conştiincios de el.
Au urmat prelungirile, spre mândria marocanilor din tribune şi de pe gazon, care au înţeles că sunt în faţa unei ocazii rarisime de a prinde sferturile de finală.
La loviturile de la unsprezece metri spaniolii au cedat complet, nu au reuşit să trimită nicio dată mingea în plasă, portarul Bono (foto) reuşind să respingă de două ori, prima lovitură fiind trimisă în bară.
