Rămâne cum am stabilit, onoarea e floare rară şi nu doar în fotbal. Calculul meschin primează, se poartă "execuţiile" de la distanţă. Aflată cu toţi sacii în căruţă, Portugalia a abordat ultimul meci din grupă cu gânduri aparent serioase, iar faptul că Ronaldo s-a aflat în teren din primul minut a reprezentat un indiciu în acest sens.
Uruguay avea doar varianta victoriei şi aşa a atacat meciul cu Ghana, care putea să profite şi de un egal. Echilibrul s-a rupt în momentul în care africanii au primit un penalty. Ayew a ratat şi ghanezii au resimţit din plin şocul. Uruguay a prins aripi şi a reuşit să înscrie de două ori prin De Arrascaeta (foto), minutele 26, 32. Mai tehnici, mai pragmatici şi mai duri, sudamericanii au trecut cu totul la timona meciului.
Portugalia a înscris repede, dar la fel de repede a fost egalată. La pauză, favoritele, Portugalia şi Uruguay mergeau în optimi.
În minutul 65 Ronaldo a fost înlocuit şi a dispărut şi... indiciul. În final coreeni au făcut 2-1 şi uruguayenii s-au prăbuşit în lacrimi. Totuşi, un gol marcat de ei îi putea salva. Salvarea nu vine însă mereu când e aşteptată.
Portugalia şi Coreea de Sud merg în optimi, Uruguay şi Ghana se retrag spre casă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Un ROMÂN în data de 02.12.2022, 19:59)
Bani, bani...interese peste interese...teatru si trageri de timp din ce in ce mai mult pe teren...
Incepe sa devina istorie si acest sport.