UEFA a interzis prezenţa steagurilor ruseşti la meciul dintre Ucraina şi România, din grupele Euro 2024, informează presa ucraineană.
Anunţul a fost făcut de jurnalistul Roman Bebekh.
Potrivit acestuia, reprezentanţii Federaţiei Ucrainene de Fotbal au reuşit să convingă UEFA că prezenţa drapelului Rusiei în tribune ar duce la provocări în timpul meciului.
Drapelul Rusei a apărut deja în tribune la Campionatul European din acest an. Au fost observate steaguri ruseşti în zonele cu fani sârbi în timpul meciului Serbiei cu Anglia.
Naţionala Rusiei nu participă la Campionatul European din Germania. Ruşii au fost excluşi din turneele internaţionale la începutul ofensivei din Ucraina.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Anonim în data de 17.06.2024, 17:52)
Mai bine interziceau steagurile celor care au provocat, sustin si nu vor sa opreasca acest razboi