Sfertul de finală al turneului final al Campionatului European, dintre Grecia şi Germania, s-a transformat într-o dispută care a depăşit cu mult graniţa sportului, căpătând accente politico - economice. Calificaţi surprinzător în această fază a competiţiei, grecii profită de situaţie pentru a-şi regla conturile cu "duşmanii" din Uniunea Europeană. Lucrurile sunt amestecate teribil, cancelarul german Angela Merkel fiind mai des pomenit în acest context decât vedetele naţionalei Germaniei, Schweinsteiger, Gomez sau Ozil. Fanii înfierbântaţi lansează propuneri fanteziste, cum ar fi ca Germania să plătească toată datoria externă a Greciei, iar naţionala acesteia din urmă să ofere adversarilor meciul din sferturi. Alţii nici nu vor să audă de acest lucru şi consideră că prin fotbal pot fi răzbunate toate necazurile din ultimii ani. Pentru a înţelege contextul sportiv, în acest moment, din echipele calificate în sferturi Germania este principala favorită la cucerirea trofeului, iar Grecia este cotată cel mai slab. Din punctul de vedere al valorii loturilor distanţa este la fel de mare: lotul antrenat de Joachim Low este cotat la 495.000.000 euro în timp ce componenţii formaţiei pregătite de Fernando Santos valorează împreună doar 83.000.000 euro.
De trei zile, în Grecia, ţară marcată de o puternică criză economică, se sărbătoreşte din plin această calificare, manifestările fiind comparabile cu acelea din 2004, an în care această echipă a câştigat Campionatul European. Numeroşi greci s-au strâns în principalele pieţe şi parcuri ale ţării, unde meciul dintre Grecia şi Rusia, scor 1-0, a fost difuzat pe ecrane uriaşe. Michalis Papadopoulos, un student grec, consideră că această calificare aduce linişte Greciei pentru câteva zile: "Situaţia Greciei nu este bună. Mulţi oameni sunt trişti dar acum suntem fericiţi".
Chiar dacă este portughez, selecţionerul Fernando Santos s-a trans-format într-un naţionalist grec veritabil: "Ceea ce ne inspiră este istoria Greciei, iar acest respect al fiecăruia pentru Grecia vine de acolo, din această istorie. Ştiinţa, democraţia vin din Grecia. Ar fi dificil având în vedere toată această mare istorie să i se dea lecţii Greciei. Eu mă simt grec şi le transmit nemţilor şi Angelei Merkel să nu ne mai dea atâtea lecţii de democraţie! Noi am învăţat democraţia cu mult înaintea lor". Mult mai echilibrat este căpitanul Karagounis: "Când am plecat din Atena, le-am promis grecilor, aflaţi într-o situaţie extrem de grea, că vom muri pe teren. Această calificare le luminează chipurile. Un cadou în vremuri teribile" .
Tonul naţionalist şi anti-german a fost preluat rapid şi de presa elenă, care alocă spaţii largi confruntării din sferturi. Titlurile spun totul, "Să vină Merkel, cancelarul Germaniei! Nu veţi scoate niciodată Grecia din zona Euro", a titrat Goal News pe aceeaşi linie aflându-se şi Sport Day: "Aşa se califică datornicii. Angela Merkel, fii gata!". Alte ziare fac trimiteri directe la Fondul Monetar Internaţional, considerând că acesta este trimis "pe capul" grecilor chiar de Germania.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2012, 08:19)
Greci au timp sa se bucure pana vineri la ora meciului. Germania este mult mai buna si probabil le va da o corectie drastica.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.06.2012, 08:21)
Greci au timp sa se bucure pana vineri la ora meciului. Germania este mult mai buna si probabil le va da o corectie drastica.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de hmmmm în data de 19.06.2012, 09:38)
Niciodata sa nu spui niciodata!!!!
Germania este o echipa puternica...dar nu este invincibila...ori daca grecii gasesc care-i calcaiul lui achile in echipa germana...praf o face!
cateodata...buturuga mare rastoarna carul mic:)