FOTBAL ÎN LIVINGDictatura cablurilor

Fotbalul ne bate la uşă. Noi deschidem televizorul şi îl invităm în sufragerie. Echipa naţională a rămas acasă, din solidaritate am rămas şi noi, chiar dacă europeanul se desfăşoară doar la câţiva paşi, mai mari, dar totuşi paşi, de Bucureşti. Lucrurile par simple, dar nu sunt. Cu treizeci de ani în urmă îmi riscam integritatea, umblând pe coama casei cu tot felul de antene, plămădite în gospodărie, orientate spre Sofia. Atunci televiziunea unică şi publică era ocupată cu "Cântarea României" şi cu campania agricolă. Recolte record de grâu, recorduri doar scriptice, aşteptau să fie treierate în cele două ore de program TV, şi nu mai era timp şi pentru Mondialul spaniol, unde alergau Maradona, Rossi, Socrates, Platini. Bulgarii, la fel de comunişti, dar mai microbişti, îşi ambalau releele şi ofereau fotbal şi la vecini.

Tehnologia a evoluat enorm între timp, dar ca să văd europeanul din Polonia şi Ucraina îmi risc în continuare integritatea. În orice moment pot sfârşi spânzurat în multitudinea de cabluri care îmi împânzesc casa. Am un fir pentru internet, altul pentru a recepţiona un post de sport care transmite aproape tot fotbalul la nivel de club, un altul pentru filme, câteva cablurile electrice care îmi alimentează toate aparatele şerpuiesc într-o dezorganizare perfect organizată şi sunt pândit de o "sârmă" nouă pentru încă un post de sport, căruia televiziunea publică i-a cedat jumătate din meciurile de la euro, contra unui preţ absolut prietenesc. Prietenii ştiu de ce, ar spune un consumator înrăit de bere. În aceste condiţii vitrege, în care nici chiar mitologica Ariadna nu ar reuşi să se ţină de un fir până la capăt, sunt pregătit să urmăresc europeanul, cu un pix după ureche, un creion între dinţi, două telecomenzi în mâini şi o tastatură pe genunchi. Numai cine nu a iubit cu adevărat niciodată nu înţelege toate aceste sacrificii de fachir contorsionist. Suntem în plină dictatură tehnologică, dar e o dictatură pe care o cerşim şi o mai şi plătim. Ca să nu pierdem firul, revenim la fotbal. Pentru trei săptămâni avem dis-tracţia asigurată. Balul începe cu un meci pentru caracterele puternice, o capcană întinsă de zeul fotbalului celor slabi. Nu îmi place să anticipez, dar Polonia - Grecia (ora 19.00), în deschidere, e ca şi cum la o nuntă gazdele te-ar aştepta la intrare cu o cupă de cristal plină cu zea-mă de varză. Aşa că nu vă lăsaţi păcăliţi, icrele negre şi şampania vor veni şi ele, trebuie doar să avem puţină răbdare şi câteva cabluri care să ne lege de lume. În fond, cine ar putea trăi o viaţă întreagă doar cu delicatese închipuite de bucătari şefi? Din când în când mai e nevoie şi de o fasole vârtoasă sau o varză bine călită, altfel nu ar mai exista termeni de comparaţie. În mod evident, ziua este dedicată estului, vinerea fotbalistică încheindu-se cu un meci Rusia - Cehia (ora 21.45), moştenitorul pe linie directă al clasicului URSS - Cehoslovacia, care nu era prietenesc nici în vremea Pactului de la Varşovia.