"Cristiano Ronaldo este cel mai bun păun pe care l-a dat fotbalul", nota ziarul Berliner Zeitung în luna aprilie. Dar ce e un păun, se poate întreba un tânăr trăit exclusiv în civilizaţia betonată a oraşului, care a mai şi lipsit de la orele de zoologie. Dex-ul ne spune ceva, dar nu tot:" Pasăre domestică mare, cu penajul masculului strălucitor, albastru-verzui şi cu coada foarte lungă, pe care o poate răsfira în formă de evantai (Pavo cristatus). Expr. A fi mândru ca un păun = a fi îngâmfat, înfumurat; a se mândri, a se îngâmfa. A se îmbrăca cu (sau în) pene de păun = a se lăuda cu meritele altuia". Suficient însă ca să înţelegem rolul lui Cristiano Ronaldo în echipa Portugaliei. A ajuns de două ori singur cu portarul şi a ratat precum un atacant mediocru din liga judeţeană. Asta contează mai puţin, echipamentul îi vine superb, părul este aranjat perfect, dinţii strălucesc, goluri să mai dea şi "salahorii" cărora le face onoare să le fie coleg. Şi au dat şi l-au salvat pentru cel puţin câteva zile, pentru că în cazul în care Portugalia nu câştiga acest meci, nu-l mai spălau toate apele oceanului în faţa pătimaşilor conaţionali. Ronaldo face parte din categoria fotbaliştilor buni care reuşesc să se concentreze doar în proximitatea maldărelor de bani livrate drept salariu, mai puţin la auzul imnului naţional. Un premiu special merită Varela, care a reuşit un gol cât o lecţie lungă despre viaţă. În final de meci, la scorul de 2-2, a primit o pasă perfectă în careu, a dat pe lângă minge de mai avea puţin şi îi sărea piciorul stâng din şold după care din inerţie s-a învârtit în jurul axei pentru ca o secundă mai târziu să şuteze perfect cu dreptul, salvând Portugalia de la un dezastru nemeritat.
Într-o "grupă a morţii" cineva trebuia să şi moară. Olanda, vice-campioana mondială, e prima mare victimă a europeanului, după o înfrângere nemeritată şi un meci pierdut pe merit. Batavii mai au doar şanse pur teoretice de calificare, cu multe variabile de luat în calcul. Obosiţi, lipsiţi de inspiraţie, nervoşi, olandezii sunt numai buni de confruntarea cu selecţionata lui Victor Piţurcă, odihnită, relaxată, calmă, practicanta unui fotbal de tip somnifer.
1. fără titlu
(mesaj trimis de El Grand Futador în data de 14.06.2012, 10:04)
Saracul paunas , cum a aratat el ca e fara pic de cohones . O asemenea cursa de inot in nisip nu mai vazui la el intr-un meci cu miza. Bine ca e singurul pe teren in tricou cu maneca lunga , are temeri ca nu va fi remarcat , desi in cele 2 meciuri de pina acum a fost un indiciu ca e acolo.E o melodie care ii vine manusa , Larga larga...uia larga. De partea cealalta Van Piersicii sa stea la granita Schengen sa ne astepte .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2012, 10:39)
Nemiloasa opinie.