Începuturile furtunoase mă mobilizează, aşa că în minutul 7 al partidei dintre Cehia şi Grecia eram precum un soldat sovietic la porţile Stalingradului. Aveam şi de ce, nici nu băgasem de două ori lingura în marmida cu ciorbă că Grecia deja părea să dea faliment şi în fotbal. Samaras se uita pe sub plete la colegi şi îi venea să strige, precum personajului închipuit cu măestrie de Nikos Kazantakis, Alexis Zorba, că nu a văzut în viaţa lui un dezastru mai frumos. Am smuls umbrela din cui pregătit de o ploaie de goluri, dar cehii au ţinut să demonstreze că nu mai sunt ce au fost şi au ordonat retragerea totală. La superba gafă a cehului Cech, o limbă de lemn m-a izbit după ceafă, cântând fals că 2-0 e un scor periculos. Până la urmă cehii au câştigat meciul şi cu ajutorul arbitrului francez, care e clar că nu apreciază nici insulele şi nici felul în care Grecia se joacă la nivel înalt cu Uniunea Europeană şi cu moneda acesteia. Apropo de arbitri, mi-am propus să nu dau niciun nume până când nu voi întâlni primul om care să îmi spună că urmăreşte un meci doar ca să vadă cum arbitrează X sau mai cunoscutul Y. Chiar şi cu această înfrângere Grecia nu este eliminată, demonstrând, dacă mai era nevoie, că oriunde apare cuvântul euro ei sunt greu de scos din ecuaţie.

Meciul zilei, fără îndoială, a fost Polonia - Rusia, o partidă în care toată istoria ultimului veac a fost pusă pe masă, pentru un surplus de încrâncenare în rândul suporterilor şi aşa extrem de înfierbântaţi. Din fericire jucătorii au înţeles că una e una şi alta e cu totul alta şi şi-au văzut de joc, cu dăruire maximă, dar fără ură. Nimeni nu a câştigat, dar cel mai mult a contat că nimeni nu a pierdut, cele două locuri în sferturi urmând să fie disputate până în ultimul minut, cu precizarea că doar Grecia poate depinde şi de ceilalţi, de jocul rezultatelor, dar ei deja s-au obişnuit cu asta, aşa că nu este o mare problemă.