Fântânile golului par otrăvite la acest european. Tactica terenului pârjolit funcţionează din plin, spiritul ofensiv e descoperit abia după ce adversarul reuşeşte să perforeze plasa, şi ca orice lucru de care te apuci mai târziu decât este cazul cel mai adesea nu funcţionează. Echipele se trezesc când le arde buza mai tare că nu au abilităţile necesare pentru a plămădi faze de gol iar antrenorii se uită lung la băncile tehnice, care invariabil conţin mai mulţi fundaşi decât atacanţi.
Spania a plimbat mingea în stilul ei bine cunoscut, a pasat atunci când trebuia să tragă, a descoperit lăţimi acolo unde oricine ar prefera lungimi şi când totul se îndrepta spre un egal înfundat în "uliţa cehă" a descoperit centrarea, prima schemă tactică a copilăriei fotbalului iar tatăl copiilor Shakirei şi-a stricat freza dar a adus trei puncte în contul Campioanei Europene. Vrei puţin, cu mai nimic nu te alegi, cu un singur şut la poartă câştigi doar dacă eşti în categoria favoritelor, în rest rămâne aşa cum bine ştim, "la omul sărac, nici boii nu trag".
Suedia şi Irlanda au oferit o demonstraţie de cum se poate juca fotbal fără antrenor. Cu schemele tactice setate la minim, ambele echipe au folosit până la tocire pasa lungă, mijlocul terenului fiind pe post de fileu şi atunci când mingea era recepţionată pe una dintre aripi venea şi centrarea. Ca orice vedetă care se respectă, Ibrahimovic vorbeşte mai mult decât joacă, dar chiar şi din postura de sperietoare pentru adversari este mega-util, a se vedea şi autogul irlandez.
Italia şi Belgia au demonstrat că fotbalul se poate juca şi în alte scheme tactice decât deja celebrul 9 fundaşi şi un atacant rătăcit în liniile adverse. Italienilor le-a ieşit din plin, belgienilor mai puţin.
