Germania se pregăteşte pentru toate ameninţările, atentate, huligani şi atacuri cibernetice, cu o lună înainte de EURO 2024 la fotbal, care se desfăşoară pe fondul conflictelor din Orientul Apropiat şi Ucraina, informează AFP.

Este vorba de asigurarea protecţiei a 2,7 milioane de spectatori aşteptaţi la meciuri, a cartierelor generale ale celor 24 de echipe repartizate pe întreg teritoriul ţării, precum şi a celor zece stadioane pe care se vor juca cele 51 de meciuri ale turneului final, în perioada 14 iunie-14 iulie.

De asemenea, fan zone-urile ar putea găzdui până la 12 milioane de persoane.

"De la început, securitatea a fost cea mai mare prioritate a noastră", a afirmat Philipp Lahm, preşedintele Comitetului de organizare.

Rar situaţia geopolitică a fost atât de tensionată şi Campionatul European de fotbal este, la fel ca şi Jocurile Olimpice de la Paris, în vizorul extremiştilor şi a teroriştilor, oferind prilej pentru orice fel de revendicări.

Germania va inaugura cu această ocazie un dispozitiv prezentat ca inedit în acest gen de eveniment internaţional, astfel că toate naţiunile participante la turneu vor trimite experţi, peste 300 în total, reuniţi într-un centru de cooperare internaţională a poliţiei (IPCC), situat la Neuss (vestul ţării).

Misiunea lor, împreună cu autorităţile germane, Europol şi UEFA va fi aceea de a supraveghea şi coordona împreună ansamblul de măsuri de securitate din interiorul unei imense săli de conferinţe cu o suprafaţă de 500 de metri pătraţi, echipată cu 128 de computere şi un ecran gigant de 40 de metri pătraţi.

"Fiecare ţară cunoaşte mai bine ca oricare alta potenţialii cauzatori de tulburări, iar experţii străini prezenţi la Neuss îi vor putea indentifica rapid", a explicat Oliver Strudthoff, directorul IPCC.

"Delegaţiile vor fi mai mult sau mai puţin extinse în funcţie de numărul şi periculozitatea fanilor lor. Anglia, de exemplu, va avea mai mulţi reprezentanţi decât Elveţia", a adăugat Oliver Strudthoff.

Pe teren, toate efectivele vor fi mobilizate pe durata turneului, iar poliţiştii federali nu vor avea dreptul la concedii.

Pe parcursul unei luni, Germania va controla toate frontierele cu cei nouă vecini ai săi. "În trenuri şi gări, poliţia federală îşi va întări considerabil prezenţa", a mai spus un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne. De asemenea, aeroporturile vor fi atent monitorizate.

Jandarmii francezi vor sprijini poliţiştii federali germani, inclusiv prin intensificarea patrulelor comune feroviare pe liniile Paris-Strasbourg-Stuttgart şi Paris-Saarbrucken-Frankfurt. Ei vor fi, de asemenea, prezenţi la meciurile echipei Franţei.

Printre cele 24 de echipe participante, Ucraina va face obiectul "unor măsuri speciale de protecţie", a mai precizat ministrul german de Interne, Nancy Faeser. Ucraina este una dintre adversarele României al EURO 2024, alături de Belgia şi Slovacia.