Duminica la ora 4 se pot face foarte multe lucruri - lumile sunt încă deschise, după cum spunea un poet care aprecia foarte mult zilele libere - inclusiv poţi privi un meci de fotbal de bună factură.

Olanda fie joacă frumos, fie nu joacă deloc, iar Polonia joacă inestetic şi eficient sau inestetic şi ineficient.

De această dată, impresia a fost că ambele formaţii sunt în zi bună, fiecare pe palierul său. Meciul de la Hamburg a început cu o furtună a fostei campioane europene, oprită cu o rachetă antigrindină lansată în minutul 16, cu capul, de Bucksa. Olandezi au trecut rapid peste şoc şi au egalat 13 minute mai târziu prin Gakpo (foto), până la pauză ratând mai multe ocazii clare. Polonia a stat la cutie, s-a apărat supranumeric şi a mai încercat câteva contraatacuri rapide. Cu această ocazie am notat şi primul rezultat de egalitate la pauză de la acest turneu final.

De la cabine s-a ieşit cu armele încărcate. Polonia a înţeles că se poate şi a încercat până la final. Morile olandeze nu au măcinat în gol şi Weghorst a înscris golul vitoriei în minutul 83. Chiar dacă a pierdut, Polonia a arătat că nu a uitat să se bată, ca în vremurile bune. În ceea ce priveşte Olanda, nu ar trebui neglijată din calculele fazelor finale.

...

Să notăm şi primul incident neplăcut, care s-a petrecut înaintea unui meci, relatat de agenţiile de ştiri. Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Olanda. "Potrivit primelor informaţii, un bărbat a ameninţat ofiţerii de poliţie cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar", a precizat poliţia din Hamburg pe X (fostul Twitter). "Agresorul a fost rănit şi a fost preluat de serviciile medicale". Incidentul a avut loc în cartierul Sankt-Pauli, dar nu sunt cunoscute deocamdată motivele pentru care individul a procedat astfel. Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale a precizat că defilarea suporterilor olandezi "se încheiase" în momentul incidentului, deşi câteva grupuri de fani "oranje" se aflau încă în apropiere.