Georgia este una dintre surprizele plăcute ale acestui turneu. Indiferent de rezultatul final al meciului, oricare ar fi el, nimeni nu poate spune că jucătorii acestei echipe nu au dat totul pe teren. Cehii se pot înscrie lejer în clubul ghinioniştilor teribili. Prima repriză a stat sub semnul bravului soldat Svejk.
Cehia a ratat o sumedenie de ocazii, iar când mingea a intrat în plasă a apărut şi norocul, dar şi ghinionul. Hlozek a reuşit să înscrie cu nasul, dar în drumul spre poartă mingea a atins şi mâna respectivului fotbalist. Nemilos, VAR-ul nu a gustat ironia şi a decis anularea reuşitei. La finalul primei reprize, Kashia a rămas singur cu portarul Stanek, dar a ratat. Arbitrul a întors faza, pentru că mai înainte un fotbalist ceh atinsese, evident, mingea cu mâna. Penalty-ul a fost transformat de Mikautadze şi jucătorii Cehiei au intrat la cabine complet bulversaţi.
După pauză, Georgia a oferit lecţia de naivitate. A atacat până a primit gol. Schick (foto), minutul 59, a reuşit să înscrie cu pieptul, firesc pentru acest meci. După acest gol, Georgia a decis să apere egalul, deşi normal ar fi fost să încerce să apere victoria. La ultima fază a jocului, un contraatac trei contra unu, purtat de georgieni, a oferit o nouă ratare imensă. Cu câte un punct, ambele echipe au şanse destul de mici să prindă un loc în optimi.