Europa Centrală a servit ceaiul de la ora 16.00 cu ochii pe stadionul din Koln. O fostă mare glorie fotbalistică europeană (Ungaria) a întâlnit o formaţie aflată mai mereu la jumătatea drumului dintre foarte bun şi foarte slab (Elveţia).
Datele problemei la momentul actual sunt mult schimbate faţă de istoria secolului XX, dar tocmai de aici apăreau şi primele semne de întrebare. Evident că e foarte greu să vorbeşti despre tradiţie în cazul Elveţiei, în condiţiile în care originile fotbaliştilor săi reprezentativi sunt împrăştiate în cele patru zări.
Prima repriză a fost un adevărat somnifer pe partea maghiară, o echipă efectiv "leşinată" din cauza presiunii. Elveţienii au mers ceas (ca să bifăm un prim şablon), Duah 12' şi Aebischer 45' stabilind scorul la pauză.
Dacă ar fi văzut partida dintre Elveţia şi România din preliminarii (2-0 pauză, 2-2 final) selcţionerul italian al Ungariai ar fi început să caute prin vestiar un Mihăilă. Probabil că nu l-a văzut, deşi ceva - ceva putea să-i iasă pe fondul unei relaxări timpurii a adversarului. Varga a înscris în minutul 66, dar presiunea maghiară a fost un simplu foc de paie, stins definitiv de Embolo în prelungiri.
Hipnotizaţi de forţa de atac a elveţienilor, maghiarii au uitat de adevăratul pericol: urmează trei concerte Coldplay la Budapesta. Abia în acest caz vor demonstra dacă ştiu să se apere eficient.
