Atacantul echipei Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe, a fost desemnat, luni, pentru a cincea oară consecutiv, cel mai bun jucător din Ligue 1, în cadrul Trofeelor UNFP de la Paris.
Mbappe, care a jucat duminică ultimul său meci pe Parc des Princes în tricoul PSG, şi-a îmbunătăţit un record pe care îl deţinea deja: niciodată un jucător nu a mai câştigat de atâtea ori acest premiu, care este decernat de sindicatul jucătorilor (UNFP) din 1994 şi ai cărui câştigători sunt aleşi de colegii lor.
Mbappe i-a devansat pe coechipierul său Ousmane Dembele şi pe Pierre Lees-Melou de la Brest.
"Este un capitol din viaţa mea care se apropie de sfârşit. Ligue 1 este încă o parte importantă din viaţa mea. Am încercat să îi fac dreptate, să fiu un reprezentant demn al acestui campionat. Plec cu capul sus. Dar nu aş fi putut face acest lucru fără Monaco şi, bineînţeles, fără PSG, unde m-am întâlnit cu jucători excepţionali", a spus el.
Printre toate recordurile pe care le deţine deja, Mbappe, care a marcat din nou duminică, în ciuda înfrângerii lui PSG cu 3-1 pe teren propriu cu Toulouse, este pe cale să devină cel mai bun marcator al campionatului pentru al şaselea an consecutiv.
"Astăzi, sunt doar un băiat de 25 de ani care vă mulţumeşte. În Ligue 1, am avut mereu impresia că sunt iubit şi este un sentiment plăcut", a adăugat Mbappe, în faţa tatălui său, Wilfrid, care avea lacrimi în ochi.
Cel mai bun antrenor a fost desemnat Eric Roy, de la Brest, cel mai bun portar a fost Gianluigi Donnarumma (PSG), iar Warren Zaïre-Emery (PSG) a fost ales cel mai bun tânăr jucător.