Mijlocaşul Răzvan Marin a scris, marţi, pe Facebook, că victoria cu Ucraina, obţinută de România la Euro-2024, va fi mereu în inima sa. El a mulţumit fanilor români prezenţi pe stadionul din Munchen.

"O victorie pe care o voi păstra pentru totdeauna în inima mea. Mulţumim tuturor fanilor care ne-au susţinut pe stadion - energia voastră a făcut diferenţa şi sper că v-am făcut mândri!", a scris Marin pe Facebook.

Naţionala României a început cu o victorie categorică parcursul la Campionatul European din Germania, scor 3-0 cu Ucraina, la Munchen, în grupa E.