România s-a calificat în optimile EURO 2024 de pe prima poziţiei în grupă. Calculele hârtiei au ajuns la coşul de gunoi, cu tot cu hârtie, iar pesimismul fotbalistic care ne sufocă de ani de zile a primit o grea lovitură.
România a remizat cu Slovacia, scor 1-1, în ultimul meci în grupă, Belgia a făcut 0-0 cu Ucraina, iar clasamentul final este bun de pus în ramă: 1.România, 2. Belgia, 3. Slovacia, 4. Ucraina.
Ce va fi în faza următoare e greu de anticipat, important este să reuşim să ne bucurăm de acest moment, pentru că bucuria se poate reînvăţa. Pentru ce a realizat în aceste zile, antrenorul Edward Iordănescu merită pe deplin creditul nostru. În fazele eliminatorii orice este posibil, inclusiv ca o buturugă mică să răstoarne un care mare.
"În optimi va fi un singur meci şi va fi cu totul altceva. Ne bucurăm enorm, ne-am îndeplinit obiectivul, suntem fericiţi că am făcut milioane de români fericiţi. Am dominat peste tot unde am fost, mai ales în tribune", a declarat Răzvan Marin, autorul golului. "Dinaintea meciului ştiam că trebuie să luptăm cu orice şi oricine, nu ne-a interesat că ploua, că adversarii erau duri şi că terenul a fost prost. Suntem împreună, calficarea e şi a lor (n.r - a suporterilor) şi o să tragem cât mai tare ca să fie doar începutul", a spus Andrei Raţiu, revelaţia echipei noastre. "Ne-am îndeplinit primul obiectiv, am ieşit din grupe, am câştigat grupa, aveam şi obiectivul să scoatem lumea în stradă, să-i facem mândri şi cred că am reuşit. Al doilea obiectiv este să terminăm turneul cât mai târziu. Nu avem frică de nimeni, suntem echilibraţi, avem entuziasm şi calitate. Antrenorii şi mentrorii noştri ne ştiu caracteristicele şi mentalitatea, suntem învingători, mereu încercăm să mergem la victorie. Am ridicat ştacheta, dar e greu să o menţinem. Vom da sută la sută pentru naţională, vom muri pentru acest tricou", a declarat Ianis Hagi, omul care a obţinut penalty-ul egalizator. "Încep prin a face o reverenţă în faţa suporterilor echipei naţionale. Ce am trăit aici probabil trăieşti o dată în viaţă. Cred că în istoria echipei naţionale suporterii nu au fost atât de aporpiaţi de naţională cum au fost acum. Pentru noi cea mai mare preocupare asta este să nu îi dezamăgim. E momentul nostru, e seara noastră, e seara României, e şi ziua drapelului şi este o bucurie în plus. Suntem mândri că suntem români", a spus selecţionerul Edi Iordănescu.
Eroii acestui ultim meci din cadrul grupei E au fost: : Niţă - Raţiu, Drăguşin, A. Burcă, Bancu - R.Marin (Ad. Rus 86), M. Marin, Stanciu - Ianis Hagi (Man 66), Drăguş (Puşcaş 66), Fl. Coman (Sorescu 58).
În optimi tricolorii vor întâlni marţea viitoare Slovenia sau Olanda, în funcţie de rezultatele meciurilor din Grupa F.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 21:56)
De senzatie era de la 5-6 puncte in sus. E o calificare foarte muncita. In sfarsit avem o generatie care isi depaseste conditia (presupusa), nu care dezamageste, ca in 2008 sau 2016 (plus necalificarile)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 23:09)
Ne-am calificat dupa un meci foarte bun si 2 meciuri slabe.
Sper sa ne revenim ca sa putem spera la inca un meci foarte bun.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 23:27)
Meciuri slabe erau daca luam bataie cu Slovacia si 3-0 cu Belgia.
1.3. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 27.06.2024, 01:32)
...
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2024, 09:50)
Cu Belgia putea sa fie lejer 5 sau 6 - 1, iar cu Slovacia am avut noroc atat cu un penalty acordat usor (din fericire) si cu faptul ca slovacii au inscris numai o data din cele 9 suturi pe poarta.
Noi romanii, ne imbatam cu apa rece. Daca echipa joaca bine, dar pierde, o facem praf in comentarii, iar daca joaca prost, dar castiga, o ridicam in slavi.
Ne lipsesc realismul si echilibrul si din cauza aste era sa pierdem calificarea.
In primul meci am intrat smeriti pe teren si cu ambitia de a face tot ce este posibil ca sa castigam, dupa care am crezut ca suntem favoriti si ca putem juca de la egal cu belgienii, uitand de ambitia, de precizia si de determinarea din primul meci. Am jucat haotic si nu ne regaseam pe teren.
Problemele noastre, ca societate, sunt la nivelul abordarii psihice a situatiilor. Facem setari gresite de multe ori.
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2024, 09:56)
Penaltiul acela a fost comandat de mafia psd/pnl la corupta uefa. O planeta intreaga a vazut ca faultul a fost facut la o jumatate de metru in afara careului. Asa a vazut si arbitrul initial. Dar "soapta" din VAR i-a cerut sa dea penalti. Miroase a coruptie de pe Marte.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.5)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2024, 12:25)
Este adevărat că primul fault a fost în afara careului dar nu a căzut Ianis Hagi a continuat să joace și a fost agățat în careu decisiv nu știu la ce meci vă uitați voi și nu știu cât regulament cunoașteți de vă dați cu părerea
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 22:22)
La fel de mininata a fost si necalificarea Ucraonei.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 22:23)
minunata
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 22:23)
Repriza a II-a a meciului nu mi-a plăcut absolut dleoc ! S-a jucat un meci de-a țurca, nu demn de două echipe naționale.Slovacii au impus un astfel de joc de cartier ,iar RO s-a lăsat atrasă in așa ceva !Nu crede că a reușit RO să scape de vechile ei metehne sportive !
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 27.06.2024, 12:27)
Ai jucat cumva fotbal sau ai făcut orice alt sport pe ploaie torențială și Vijelie de vorbești
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.06.2024, 22:43)
Felicitari echipei, dar si galeriei!