Apărarea este punctul slab al naţionalei de fotbal Ucrainei, deşi în lotul acesteia se află Andrei Lunin, portarul care a impresionat la Real Madrid, scrie joi site-ul radioteleviziunii belgiene RTBF, cu o zi înainte de startul EURO 2024, unde Ucraina, Belgia, România şi Slovacia sunt în aceeaşi grupă.

Deşi atunci când te bazezi pe rezerva lui Thibaut Courtois la Real, există motive de optimism în privinţa apărării, Andrii Lunin ar putea fi nevoit să se recunoască de multe ori învins la Campionatul European, notează RTBF. Oricât de solid ar fi portarul, el nu poate interveni salvator după toate erorile potenţiale ale fundaşilor săi, dintre care doar Vitali Mikolenko şi Ilia Zabarnîi par să iasă în evidenţă. Rămâne de văzut dacă pentru îndepărtarea oricărui pericol va fi suficientă calitatea acestor doi fundaşi, care evoluează în Premier League. În caz contrar, Lunin va avea fără îndoială mai mult de lucru decât la Madrid.

În opinia RTBF, punctele forte ale naţionalei Ucrainei sunt un joc de tranziţie eficient şi viteza.

Ucrainenii nu se numără printre pretendenţii la victoria finală, dar sunt capabili să pună probleme oricărei favorite. Foarte rapizi în trecerea la apărare la atac, Ghiorghi Sudakov şi coechipierii săi creează cu uşurinţă pericol pentru adversari. Tânărul conducător de joc al lui Şahtior Doneţk va fi de altfel foarte aşteptat la această competiţie, unde Mihailo Mudrik, fotbalistul lui Chelsea, va încerca să formeze o pereche explozivă împreună cu el.