Franţa s-a calificat în sferturile de finală, dar nimeni nu poate spune că este încântat de jocul vicecampioanei mondiale. Muncă multă, respect şi mai mult din partea adversarilor, dar nimic spectaculos în jocul echipei lui Didier Deschamps (foto).
Franţa şi Belgia, locurile 2 şi 3 în clasementul FIFA, nu au făcut risipă de inventivitate în prima repriză a optimei de finală care le-a adus faţă în faţă. Fiecare a jucat ce ştia, ceea ce a uşurat misiunea apărărilor. Mbappe, Griezman, Lukaku, DeBruyne, Doku nu a simţit nevoiea să iasă în evidenţă şi acest lucru s-a văzut din plin şi pe tabelă. Am avut parte de un nou pom lăudat care a oferit cu zgârcenie poame fotbalistice. Oboseala jucătrorilor este tot mai evidentă la marile echipe şi acest lucru poate răsturna ierarhiile.
În partea a doua, Franţa a forţat mai mult, dar jucătorii nu au reuşit să cadreze prea fericit şuturile. A fost nevoie de un nou autogol, Vertonghen 85', pentru a nu se ajunge în prelungiri. Franţa a reuşit până acum trei goluri în patru meciuri, unul din penalty şi două autogoluri, foarte puţin pentru o echipă cu asemnea pretenţii.
1. Romania are sansa unică
(mesaj trimis de Anonim în data de 01.07.2024, 21:15)
Romania are sansa unică sa invinga Germania in semifinale. Trebuie doar ca olandejii sa-si dea (singuri) un autogol in minutu '89
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2024, 23:27)
:))
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2024, 21:36)
Si totusi , echipele care mizeaza pe atac castiga , cele care trag mata de coada , doar ,doaro rprofita de vreo ocazie , pierd .Cele mai rasunatoare exemple ,Italia si acum Belgia.Aviz Romaniei!