Aparent dezechilibrat, meciul dintre Italia şi Albania a început exploziv, prima eroare fiind taxată de Bajrami după mai puţin de 30 de secunde de joc. Surpriza şi-a arătat faţa, dar după aceea a plecat la culcare.
Italia a pus stăpânire pe joc, o posesie de aproape 75% şi a revenit rapid în avantaj şi pe tabela de marcaj prin Bastoni 11' şi Barella 16'. Albania nu a reuşit aproape nimic din punct de vedere ofensiv în prima parte, fiind sufocată în împletitura de pase a camioanei en-titre.
În repriza a doua disputa a devenit mai echilibrată, Albania a îndrăznit mai mult şi puţin a lipsit să nu obţină egalarea în final. Victoria a venit în cel mai pur stil italian, cu pase pe lăţimea terenului, trageri discrete de timp, schimbări strategice.
Înainte de startul turneului final s-a spus despre selecţionerul Luciano Spalletti că este un general fără armată. În minte mi-a venit instantaneu o carte marcantă, pe care am mai pomenit-o în acest colţ de internet: "Generalul armatei moarte", scrisă de cunoscutul prozator albanez Ismail Kadare. Romanul vorbeşte despre expediţia unui general italian, sosit în Albania la 20 de ani de la terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale, pentru a deshuma şi repatria osemintele soldaţilor săi căzuţi la datorie în campania din 1939-1943. Spalletti nu a "dezgropat" niciun jucător, dar a readus la viaţă "carierele" câtorva şi mărşăluieşte în căutarea gloriei de acum trei ani. A câştigat cu Albania, dar "războiul" dur abia începe.
