Căpitanul naţionalei de fotbal a Angliei, Harry Kane, s-a putut antrena cu colegii săi dând speranţe că va fi apt pentru meciul de vineri, contra SUA.

Kane a primit o lovitură la începutul reprizei secunde în timpul victoriei cu 6-2 asupra Iranului.

Miercuri, el a trebuit să facă un RMN pentru a evalua situaţia medicală, dar portarul Angliei, Jordan Pickford, a spus că atacantul lui Tottenham este "bine".

"Cred că Harry Kane este bine. De fapt, sunt sigur că este bine. A fost pe teren cu noi astăzi, ceea ce este îmbucurător. El este căpitanul nostru", a spus Pickford.

Kane a marcat 51 de goluri în 76 de apariţii pentru Anglia.