Partida dintre Japonia şi Croaţia a fost una foarte echilibrată, cu ocazii de ambele părţi, cu un plus pentru asiatici. Croaţia nu a abordat prima repriză precum o vicecampioană mondială, în schimb Japonia a jucat exact ca o formaţie care învinsese până acum Germania şi Spania.
Niponii au prins curaj şi asta s-a văzut, nu au mai acceptat dominarea adversarului şi au preluat frâiele jocului în foarte multe momente. Dacă nu ar fi fost egoismul lui Perisic, Croaţia ar fi deschis scorul, aşa au oferit această şansă Japoniei, care a punctat prin Maeda în minutul 43. Croaţia a avut posesia, dar la imaginea de ansamblu Japonia a părut că a controlat prima repriză.
Persic şi-a răscumpărat greşeala în startul reprizei a doua, înscriind cu o lovitură excelentă de cap. Imediat au replicat japonezii, un şut sănătos al lui Endo a fost scos de sub bară de portarul Livakovic. În minutul 63 Luka Modric "a pus" o minge sub transversală, dar Gonda a scos uluitor.
Echilibru s-a menţinut până la finalul timpului regulamentar şi s-a intrat în prelungiri. Niciuna dintre echipe nu a vrut să rişte nimic, aşa că au dispărut şi ocaziile clare de gol. Prelungirile au fost să fie, dar era clar că ambele echipe îşi doresc alibiul loviturilor de departajare. Finalul a fost al lui Livakovic, care a apărat trei penalty-uri, şi i-a dus pe croaţi în sferturi.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2022, 09:48)
mafia din fotbal dar si din sport este croata . asta am auzit-o de la banciu , si ii dau dreptate . daca te uiti in urma se confirma . amintiti-va ca Modric a fost balon de aur cu Messi si Ronaldo pe tusa , si era cat pe ce sa fie sportivul anului . urmariti ce culoare favorabile are Croatia la orice CM sau CE . am spus asta fara sa scad meritul portalui , e un caz particular .
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.12.2022, 11:56)
Wooow domnule, cum de nu vi s-a sters comentariul ?!!? Aveti dreptate 100% dar adevarul deranjeaza ...