Tradiţional, ultima fază a meciurilor din grupe a produs nişte aranjamente/deranjamente/menajamente de a făcut să crape obrazul fotbalului de ruşine.

Ne amintim de partide celebre disputate la Cupa Mondială, precum Argentina - Peru (1978; 6-0, calificare pentru gazde şi vagoane de grâu pentru pierzători) sau Germania - Austria (1982; 1-0, menit să-i scoată pe algerieni din joc), ca să nu ne speriem că tocmai acum s-a inventat nesimţirea şi lipsa de fair-play.

Ediţia de anul acesta nu putea face excepţie. Franţa şi-a odihnit titularii cu Tunisia, nu a tras la poartă până în prelungiri şi când a constatat că adversarii nu mai au şanse la calificare, pentru că Australia câştigase cu Danemarca, au apăsat pe acceleraţie şi au egalat, noroc că VAR-ul a făcut, măcar în acest caz, dreptate şi i-a lăsat pe campionii mondiali cu această înfrângere în palmares.

Spania s-a înscris elegant pe lista ruşinii. A făcut mai multe calcule şi din acestea reieşea că dacă pierde cu Japonia evită Croaţia în optimi, scapă şi de Brazilia în sferturi şi îi trimit şi pe germani acasă. Le-a ieşit din plin, dar trebuie să fie conştienţi că pata va rămâne pe blazonul lor. Germanii au învins Costa Rica, dar asta a contat prea puţin, totuşi şi meciul lor va rămâne în istoria Cupei Mondiale, a fost primul arbitrat de o brigadă feminină (la centru a fost franţuzoaica Stephanie Frappart - foto, ajutată de la linii de brazilianca Neuza Back şi de Karen Diaz, din Mexic).

Calculele într-o mare competiţie sunt bune, dar nu garantează nimic, statisticile arată că destul de des (cu excepţiile de rigoare) lucrurile au ieşit pe dos. În schimb obrazul pătat rămâne pentru mult timp, dincolo de finalul turneului final. În fotbal e loc, încă, de multe schimbări, ar fi foarte bună şi una legată de mentalitate şi de felul în care în balanţă sunt sunt puse onoarea şi câştigul de moment. Greu de crezut că o astfel de revoluţie se va petrece în timpul vieţii noastre, una care se derulează în plină dictatură a banului şi a profitului cu orice preţ.