Jucătorii Portugaliei trăiesc, de ani buni, o mică dramă, orice ar face şi cum ar face, la final se vorbeşte despre Ronaldo. La umbra marilor copaci nu prea creşte nimic, nu e cazul aici, ceva creşte, dar nu se bucură de lumina reflectoarelor.

Portugalia contra Ghana se anunţa un meci deschis, dar prima repriză nu a confirmat aşteptările. Ambele echipe au intrat crispat, cu gândul să nu ia gol şi nu au luat. Meciul a fost deblocat de Ronaldo, care a obţinut un penalty pe care l-a şi transformat. Replica a venit instantaneu şi Ghana a egalat prin Ayew. Portugalia a acţionat ca o mare echipă şi a răspuns cu două goluri (Felix şi Leao), dar emoţiile nu s-au rispit pentru că Bukari a redus din handicap pe final, iar prelungirile au fost foarte tensionate, apărarea lusitanilor părând complet debusolată. Portugalia era printre echipele cotate cu şanse la titlu, dar dincolo de victorie, la cum s-a prezentat apărarea, cu momente ridicole în finalul meciului, nu are prea multe şanse dacă antrenorul Santos nu schimbă rapid ceva.

Fie că îţi place, fie că nu, Ronaldo nu poate fi ignorat. A făcut istorie şi continuă să mai facă. Cu golul înscris Ghanei mai reuşeşte să doboare un record, fiind singurul fotbalist din istorie care înscrie la cinci ediţii de Campionat Mondial diferite. Nu e deloc puţin şi măcar pentru acest lucru merită respectul iubitorilor fotbalului, indiferent de unde sunt şi ce echipă susţin. În caz că nu ai ce povesti nepoţilor la bătrâneţe poţi, măcar, să spui: l-am văzut pe Ronaldo jucând.