Reprezentantul arbitrilor români la CM din Qatar şi-a făcut "abonament" la delegări ca rezervă. Istvan Kovacs face parte din brigada delegată la meciul Arabia Saudită - Mexic, care se va disputa, miercuri, în Grupa C a Cupei Mondiale.

Kovacs va fi arbitru de rezervă. La centru se va afla englezul Michael Oliver, ajutat de conaţionalii săi Stuart Burt şi Simon Bennett.

Meciul va avea loc miercuri, de la ora 21.00, pe stadionul Lusail. Istvan Kovacs a mai fost delegat la CM ca rezervă la partidele Qatar - Ecuador, Uruguay - Coreea de Sud, Mexic - Argentina, Spania - Germania şi Ecuador - Senegal.