Neymar, care urmează un tratament după ce a suferit o entorsă la glezna dreaptă, va fi indisponibil în meciul de vineri împotriva Camerunului.
Înaintea ultimului meci din faza grupelor, medicul naţionalei, Rodrigo Lasmar, a indicat că Neymar şi Danilo, accidentaţi la gleznă în prima partidă, 2-0 cu Serbia, continuă "procesele lor de recuperare".
"Neymar a prezentat un episod de febră care este sub control şi care nu a interferat cu procesul de vindecare a gleznei sale", a spus Lasmar.
La aceste două absenţe s-a adăugat cea a fundaşului stânga Alex Sandro, accidentat la coapsă în timpul meciului de luni Brazilia - Elveţia (1-0). "Aceşti trei sportivi nu vor fi disponibili pentru următorul nostru meci împotriva Camerunului", a adăugat Lasmar.
Neymar s-a accidentat în meciul cu Serbia şi a părăsit terenul şchiopătând după un contact cu Nikola Milenkovic. Presa braziliană estimează că atacantul ar putea reveni în faza optimilor de finală.