Echipa naţională va juca în această seară, la Madrid, un amical de gală împotriva Columbiei. Echipa sud-americană este într-o formă senzaţională, nu a mai pierdut de 20 de meciuri, dar nici tricolorii nu stau rău, au 12 partide fără înfrângere. De adversarul de azi ne leagă amintiri extraordinare, două victorii mari, 3-1 la turneul final al Cupei Mondiale din 1994 (SUA) şi 1-0 la Cupa Mondială din 1998 (Franţa). De altfel Columbia nu a învins România, a mai existat un duel amical în 2006, scor 0-0.
Dincolo de amintiri şi statistici, echipa naţională de fotbal a ajuns duminică seara la Madrid, după un zbor de patru ore. Meciul cu echipa Columbiei se dispută pe arena echipei Atletico, Civitas Metropolitano, de la ora 21.30.
Edward Iordănescu, selecţionerul echipei naţionale a României, consideră că rolul partidelor amicale este de a permite efectuarea unor reglaje: "Meciul cu Irlanda de Nord (scor 1-1) a fost un test foarte util împotriva unui adversar pe care l-am studiat. Felicitări pentru că au venit şi au dat tot ce au avut mai bun. Un test util din multe puncte de vedere. Sunt trei luni jumătate de când nu ne-am văzut cu băieţii. Au fost lucruri bune pe care le-am făcut. Cu siguranţă puteam mai mult, din punctul meu de vedere, şi am demonstrat asta recent. Din punct de vedere individual am făcut şi câteva încercări. Dacă nu le faci în amical, nu ai când să le faci. Multe soluţii pe anumite posturi nu sunt, nu e uşor să joci cu un jucător de picior drept pe partea stângă. Mi-aş fi dorit altceva, dar Manea, din anumite puncte de vedere a făcut un joc aşa cum i-am solicitat. Sunt jucători care trebuie să se impună la club. Mi-e foarte greu să dau minute. Sunt până la urmă 12 meciuri fără înfrângere pentru naţională, dar mi-aş fi dorit o altă consistenţă, o altă rapiditate la circulaţia balonului şi să generăm mai multe ocazii. Am avut posesie, dar foarte multă pasivă, orizontală. Lui Niţă am vrut să-i dau minute pentru că face lucruri foarte bune în Turcia. Sunt şanse mari pentru Moldovan, în Spania, pe terenul unde el activează. Să fie sub nasul spaniolilor. E important!".
Pentru meciul de astăzi sunt şi unele probleme medicale, fundaşul Mogoş nu a mai făcut deplasarea, iar atacantul Florin Tănase are o uşoară accidentare.
Potrivit FRF, suporterilor români le-a fost alocată peluza Sud a stadionului, preţul biletelor este între 35 - 39 euro, la peluză şi 65 euro la tribuna 1. Sunt aşteptaţi aproximativ 25.000 de români în tribune, dar şi Columbia va beneficia de o susţinere la fel de consistentă pe stadionul care are o capacitate de 70.000 de locuri.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 26.03.2024, 13:36)
IUBESC ROMANIA si ROMANII. Observ ca de cateva zile,in spatiul public,se vorbeste cu sarg despre nationala noastra de fotbal. Ce NATIONALA am avut si ce fotbalisti care speriase granzii din intreaga lume.Dupa o calificare plina de noroc la urmatoarele europene,actuala nationala este laudata de parca ar fi castigat Campionatul european. Diseara,nationala ,joaca un amical cu columbia la MADRID. Am un pronostic,venit din vanzarea unui cal. Cred ca BURLEANU,a dus IAPA la TARG ,ca sa o faca de ras. Ne vor umple desaga columbienii si ne vor dezumfla ca pe un balon de sapun.!