Două ţări din fosta Iugoslavie s-au întâlnit într-un meci capital pentru ecuaţia calificării, iar buturuga mică a fost la câteva secunde să răstoarne, din nou, căruţa cea mare. Povestea cu spiritul de luptă al sârbilor am auzit-o până la saturaţie.
Nu ar strica, din când în când, să se mai dea şi puţină vacanţă acestui spirit, care pare că începe să-i încurce pe aceşti oameni, inclusiv sportiv.
Evident, ce au făcut/strigat suporterii Albaniei şi Croaţiei la meciul direct reprezintă o mizerie care trebuie taxată dur de UEFA, dar conducătorii fotbalului sârb ar trebui să se concentreze şi pe altceva decât pe aceste "războaie" locale. "Palmele" pot fi date şi altfel decât direct. De foarte mulţi ani echipa Serbiei lasă impresia, la turneele finale, că a fost întreruptă din ceva foarte important şi este obligată să joace. Fotbalişti extraordinari individual, nu reuşesc mai nimic împreună.
Prima parte a meciului a aparţinut Sloveniei, cu ocazii mai multe şi mai clare. Serbia a încercat câte ceva, dar portarul Oblak a fost de fiecare dată acolo unde trebuie.
În repriza a doua, sârbi au fost mai ofensivi, dar nu găseau formula care să le permită să înscrie, numai Mirovic ratând multiple şanse. Karnicnick în minutul 69 i-a urcat pe culmile disperării pe fanii sârbi după ce a marcat un gol în urma unui contraatac purtat în doi oameni. Pe final jucătorii Serbiei începuseră să se certe între ei, fanii aruncau cu pahare de plastic în jucătorii sloveni şi totul avea aromă de început de sfârşit. La ultima fază a jocului, Jovic a înscris şi a readus Serbia în joc, totul urmând să se decidă pentru vecini în meciul cu Danemarca.
Pe teren a fost şi arbitrul român Istvan Kovacs, are meritul că a reuşit să ţină meciul "în mână".
