Războiul de independenţă fotbalistică a început sub semnul echilibrului. Deloc surprinzător pentru cum se desfăşoară lucrurile în prima săptămână de mondial, cu căderi şi reveniri în a doua serie de meciuri, prima repriză a a aparţinut americanilor.
Mai combinativi, mai dornici să înscrie, îi obliga şi egalul din primul meci şi victoria surprinzătoare a Iranului cu Ţara Galilor, jucătorii echipei SUA au încercat să dea repede lovitura. Chiar dacă nu a fost în cea mai bună zi, Anglia stăpâneşte perfect toate trucurile fotbalului şi a reuşit să facă faţă cu brio furiei de început.
În partea a doua raportul de forţe s-a răstutrnat puţin în zona firescului aşteptărilor şi englezii au făcut paşi consistenţi în faţă. Nu a durat mult, meciul a intrat într-o zonă gri, fără mari ocazii, cu puţine reuşite. Intrarea tehnicului Grealish nu a modificat prea mult raportul de forţe, a reuşit câteva driblinguri menite să ia ochii spectatorilor, dar fără finalitate pentru echipă. În schimb Harry Kane a fost o umbră a golgheterului în care se puneau speranţele Albionului. Una peste alta, Anglia a fost departe de aşteptări, iar SUA se dovedeşte o echipă serioasă.