Cauzele în care crezi cu adevărat impun asumarea unor riscuri. Uneori se riscă şi pentru lucruri mai puţin importante, dar nu despre asta este vorba. Anglia este determinată ca jucătorii săi să poarte banderole antidiscriminare Cupa Mondială 2022 din Qatar, cu mesajul "'OneLove'', chiar dacă Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) va impune sancţiuni. FIFA nu şi-a dat încă acordul pentru ca nouă căpitani ai naţiunilor europene, inclusiv Anglia şi Ţara Galilor, să poarte pe braţ banderole OneLove, într-o ţară în care relaţiile între persoane de acelaşi sex sunt pedepsite de lege. Federaţia engleză (FA) a transmis o scrisoare către FIFA, în urmă cu trei săptămâni, în care cerea acordul pentru purtarea acelei banderole la Cupa Mondială, dar nu a primit încă un răspuns. Conform PA Media, FA este pregătită să accepte orice amendă sau altă sancţiune pe care FIFA ar putea s-o impună şi să-l lase pe căpitanul Harry Kane să poarte banderola cu mesajul OneLove. Alte echipe europene sunt gata să facă acelaşi demers, în cazul unui refuz al FIFA privind această banderolă care va fi purtată în întregul sezon internaţional 2022/2023, nu doar la Cupa Mondială (20 noiembrie-18 decembrie). Această temă va fi abordată, azi, la o reuniune între FIFA şi grupul de lucru al UEFA privind Qatarul prevăzută la Zurich. FA face parte din grupul de lucru, dar nu va fi reprezentată la întâlnirea din această săptămână. De asemenea, grupul de lucru al forului european continuă să preseze FIFA pentru a urmări asigurările care au fost date în mod privat cu privire la măsurile pentru sprijinirea muncitorilor migranţi din Qatar. Grupurile pentru drepturile omului au evidenţiat situaţia dificilă a migranţilor implicaţi în construcţia infrastructurii Cupei Mondiale a Qatarului încă de când emiratul a primit organizarea competiţiei, în 2010, în timp ce Amnesty Internaţional a cerut ca FIFA să aloce 440 de milioane de dolari, sumă echivalentă cu premiile oferite echipelor participante, pentru a sprijini muncitorii şi familiile lor. Grupul de lucru al UEFA a susţinut apelul Amnesty pentru înfiinţarea unui centru care să ajute lucrătorii cu probleme legate de drepturile de muncă şi stabilirea schemei de compensare pentru a-i sprijini pe cei care au suferit accidente de muncă şi familiile muncitorilor care şi-au pierdut viaţa.