Şocul prestaţiei penibile a echipei naţionale a Qatarului în primul meci la turneul final a fost resimţit de absolut toată lumea din această ţară, unde există un public pătimaş. Cu speranţele setate la nivel maxim, o parte dintre suporterii au plecat de la stadion înainte de fluierul de final sătui de jocul haotic şi nervos al propriilor favoriţi. Încă din primele minute lucrurile s-au tranşat în favoarea sud-americanilor, iar repriza a doua a reprezentat doar un joc simplu, numit şoarecele şi pisica.

Să investeşti peste 200 de miliarde în infrastructură şi să te prezinţi cu o asemenea echipă indică doar că undeva a existat un scurt-circuit la nivelul planurilor. Cu această ocazie au aflat şi emirii că nu tot ce zboară se mănâncă şi că banii nu rezolvă chiar totul.

Echipa Qatarului, învinsă de Ecuador în meciul de debut al Cupei Mondiale de fotbal 2022, a ţinut capul de afiş al presei locale, care a calificat drept un "debut de coşmar" la turneul final, în timp ce ceremonia de deschidere a fost lăudată de presa locală, care a subliniat plecarea spectatorilor chiar înainte de finalul meciului. "Vişiniii au tremurat", a scris cotidianul arabofon Al Raya, "jucătorii nu au evoluat la nivelul aşteptat", în timp ce publicaţia Al Watan a regretat "preţul plătit pentru slaba prestaţie", evocând "greutatea responsabilităţii şi presiunea". Cotidianul anglofon Qatar Tribune subliniază "debutul de coşmar" al echipei naţionale qatariene şi "nervozitatea" portarului Saad Alsheeb, autorul unei ieşiri neinspirate la golul anulat pentru ofsaid în minutul 3 al partidei, iar apoi sancţionat cu un penalty pentru un fault la Valencia după un sfert de oră. "Misiunea se anunţa una complicată pentru Qatar, dar maniera în care echipa s-a prăbuşit în faţa Ecuadorului are de ce să nemulţumească suporterii locali", a adăugat Gulf Times pe site-ul său.

În schimb, ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale a fost lăudată de cotidianul Qatar Tribune, pe care a calificat-o "Extraordinară!". "Un spectacol contemporan global, care a transmis un mesaj important arabilor din lumea întreagă", a adăugat publicaţia. Ceremonia a fost apreciată şi de o parte a presei din lumea occidentală, dar nu au lipsit şi micile critici.

Evident că spectatorii neutri nu aveau mari aşteptări de la echipa gazdă, dar nici nu se gândeau că poate fi atât de dezorientată. Cert este că înfrângerea are o parte bună pentru absolut toată lumea, inclusiv pentru gazde. Cu această ocazie s-a demontat un zvon care vorbea de de vânzarea meciului pentru câteva milioane de euro. Onoarea ambelor echipe a rămas intactă, punctele s-au dus doar la ecuadorieni, care au demonstrat că se pricep mult mai bine să plimbe minge în spiritul jocului.