Dan Nicolaie

Echipa naţională debutează azi la EURO 2024, împotriva Ucrainei. Încă putem visa şi ar fi păcat să nu o facem. Vine şi vremea realismului critic, inevitabil, dar până atunci, până la primul fluier al arbitrului, putem clădi câte castele de nisip dorim pe plajele de la Polul Nord. Cunoaştem statisticile, am văzut jocurile, suntem conştienţi de limitele echipei, dar încă avem dreptul să spunem în ciuda oricărei evidenţe "dar dacă...?".

Am criticat constant actuala echipă naţională, dar de fiecare dată am remarcat ambiţia şi spiritul de luptă manifestate de jucătorii antrenaţi de Iordănescu cel Tânăr. Fotbalul s-a schimbat, încă avem un Hagi, deşi e un altfel de Hagi, în fotbalul actual ingredientele succesului sunt altele, dar problemele noastre (inclusiv lipsa de jocuri oficiale pentru mulţi componenţi ai lotului) pot fi transformate în avantaje.

Interesul pentru echipă este la un nivel fără precedent în ultimii 20 de ani şi asta este un alt lucru extraordinar. Mii de oameni vin la antrenamente, stadioanele sunt pline la meciurile amicale, audienţele TV înregistrează recorduri pentru partidele tricolorilor. Un prieten, bolnav şi el de fotbal, îmi prezintă de două săptămâni variante de echipă, introduce jucători în primul unsprezece, scoate, schimbă sistemul de joc ( ba cu trei fundaşi centrali, pentru siguranţă defensivă, ba cu trei atacanţi, pentru forţa ofensivă, cu un închizător, cu doi...) şi remarc că nu l-am mai văzut aşa "agitat" din anii 90.

Ştim că societatea în care trăim nu permite luxul naivităţii, dar măcar în materie de fotbal putem să fim naivi, chiar şi din 8 în 8 ani, când vin calificările la EURO.

Întâlnim Ucraina, o echipă solidă, care are şi ea problemele sale. Fără legături geopolitice (cel mult unele geografice) în urmă cu 34 de ani, întâlneam la debutul la CM din Italia, echipa URSS, în faţa căreia nu prea eram creditaţi cu multe şanse, iar rezultatul se cunoaşte, un 2-0 pentru noi, deloc sec.

Poate, poate...