Anglia a trăit o ruşine istorică la acest turneu final, oferind prilej de ironii pentru două generaţii de acum încolo.

Cel mai bogat fotbal din lume, cu o bază de selecţie imensă a fost eliminat de naţionala celei mai mici ţări care a ajuns vreodată la Campionatul European, cu o populaţie mai mică decât a unui cartier al Londrei, şi cu doar 100 de fotbalişti profesionişti. Dacă politic ieşirea din Europa se produce în etape, valuri, hopuri, dopuri, în ciuda votului popular, fotbalistic lucrurile s-au tranşat rapid, chiar dacă niciun englez nu şi-a dorit acest lucru. Este evident că nu întotdeauna ai parte de ceea ce îţi doreşti. Acest lucru este valabil şi în cazul francezilor, care s-au amuzat copios, dar cu cât se apropie meciul cu Islanda, zâmbetul le încremeneşte puţin câte puţin.

Toate glumele cu pescari, vulcani, apă caldă oferită de natură au fost înghiţite rând pe rând de supuşii reginei, care au devenit ei subiect de glumă. Prost pusă în teren de un selecţioner neinspirat, incapabil să inoveze ceva sau să schimbe cu cap desenul tactic pe parcursul meciului, cu un lider, Ronney, sacrificat la mijlocul terenului, Anglia nu a avut nicio şansă în acest meci.Tot o glumă a fost şi comentariul acestui meci, dar una absolut sinistră. Rar am auzit atâtea nerozii pe minut pătrat, trimisul televiziunii de sport autohtone care a transmis toate meciurile de la Euro neavând nici măcar scuza de a fi afectat de caniculă.

După ce Islanda a ajuns în sferturile de finală ale Euro, toate explicaţiile oferite de cuplul Burleanu - Iordănescu pentru evoluţia palidă a echipei naţionale a ţării noastre , legate de baza de selecţie, slăbiciunile campionatului intern, oboseala cauzată de disputarea a trei meciuri într-o săptămână ... devin de un ridicol absolut.

Italia a făcut o nouă demonstraţie de fotbal eficient, arătând că această ţară are resurse fotbalistice şi de ambiţie inepuizabile. Spania nu va face tripla, ceea ce e foarte bine pentru spectatorul neutru, care începuse să se acrească de atât tiki-taka pe burta goală. După ce au învins două dintre marile favorite (Belgia, Spania) azzurii sunt pregătiţi pentru o nouă finală, în compania Germaniei. Antonio Conte a oferit o lecţie de cum trebuie condusă o echipă naţională, cu nerv, inspiraţie şi capacitatea de reda încrederea în forţele proprii unor jucători aparent terminaţi.