Tradiţia meciurilor bune din sferturile de finală ale unui turneu final a fost respectată şi la partida Polonia - Portugalia... cel puţin în prima repriză din cele patru oferite de jucători publicului.Dacă luăm turneele din ultimii 32 de ani vom constata că în această fază a competiţiei s-au dat cele mai spectaculoase bătălii. Fără introduceri, fără politeţuri, polonezii şi portughezii au intrat direct în subiect, primul înscris la cuvânt fiind căpitanul Robert Lewandowski, care a avut nevoie de patru meciuri şi două minute ca să înscrie primul său gol pe tărâm francez. În tabăra lusitanilor balanţa începe să se încline uşor, dar sigur, dinspre Ronaldo spre Renato, Renato Sanches, care la 18 ani pare să fie revelaţia competiţiei. Tranziţia de la o vedetă la alta se face însă pe "spatele" fundaşilor, Pepe fiind fără îndoială omul numărul unu al echipei. Despre Ronaldo s-a vorbit enorm şi se va mai vorbi, chiar dacă din ce în ce mai puţin de bine. La meciul cu Polonia a avut momente de un penibil absolut, dar şi din această postură, încă ştie să atragă atenţia.

După pauză, şansa de a prinde semifinalele i-a apăsat din ce în ce mai tare pe polonezi, care au făcut mai mulţi paşi în lateral şi în spate, paşi de care a profitat echipa Portugaliei, una care practică un fotbal ciudat, mult mai puţin estetic decât ar dori spectatorii neutri, dar extrem de eficient. Eficientul Blaszczykowski a fost singurul care a ratat la loviturile de departajare, suficient cât să se tragă linia de demarcaţie între supăraţi şi fericiţi. Să ajungi în semifinalele unei competiţii după cinci meciuri în care nu ai bătut pe nimeni în timpul regulamentar de joc, nu e puţin lucru, mai ales când vedeta echipei dă enorm de multe rateuri. Evident că "de vină" pentru această situaţie este tehnicianul Fernando Santos, care a ştiut să împace "caprele cu verzele" şi să treacă cinci punţi fără accidente. Indiferent de ce s-a spus şi se va mai spune, avem o certitudine, Portugalia este prima semifinalistă a turneului francez!