Echipa naţională a intrat în febra meciului de debut la turneul final al Campionatului European. Înaintea începerii turneului, selecţionerul Edward Iordănescu a transmis un mesajul pentru suporteri afirmând că naţionala are nevoie de fani tocmai atunci când lucrurile nu merg prea bine. Mesajul selecţionerului e clar: "Avem nevoie de voi, suporteri români, în număr cât mai mare şi cât mai energici. Au fost multe momente triste pentru echipa naţională în ultimii 8 ani. Eu sunt pregătit să îmi prezint regretele în faţa voastră pentru toţi aceşti ani dacă e nevoie. Dar să nu uităm că echipa de acum, aceşti băieţi, această generaţie specială a pus şi pune în luptă tot ce are mai bun. În frunte cu inima ei. Şi să nu uitam că suntem la EURO de pe primul loc în calificări şi neînvinşi. Aşadar, aceşti băieţi merită cu adevărat suport şi încredere. Avem în faţă o sărbătoare a fotbalului pentru care suntem pregătiţi să dăm totul şi să luăm înapoi cât mai mult !! Pentru noi şi pentru voi !! Dar vă şi rog ceva! Să nu uităm că echipa are nevoie de voi mai mult ca oricând tocmai atunci când lucrurile nu merg. Când pare că suntem la capătul puterilor, avem nevoie de voi să interveniţi ştiind că un simplu strigăt pentru România ne dă o putere imensă. Ca să continuăm lupta şi să o întoarcem în favoarea noastră. Avem mereu nevoie de voi, la greu mai mult decât oricând. Naţionala + Suporterii Români = o singură inimă".
Fundaşul Nicuşor Bancu a declarat la rândul său că este un vis devenit realitate să poată juca alături de echipa naţională la Euro-2024: "Este un vis devenit realitate. Mă bucur că am reuşit să-mi revin după accidentare şi să fiu aici. Noi trebuie să fim o familie, la fel ca în preliminarii, şi să ne ajutăm. La prima accidentare mă gândeam dacă pot să mai merg, apoi a venit a doua, mă gândeam că nu voi mai fi în forma de dinainte. Dar am avut o echipă bună lângă mine, doctori buni, dar a fost şi voinţa mea de a reveni la naţională şi la echipa de club". Nicuşor Bancu a suferit două accidentări grave în decursul carierei, în 2014 şi în 2022
Întrebat ce cadou vor să-i ofere jucătorii selecţionerului Edward Iordănescu, care împlineşte duminică, 46 de ani, Bancu a răspuns: "Cu siguranţă va vrea ca noi să ieşim din grupe, acesta este obiectivul. Este un vis pentru toată lumea şi trebuie să facem o figură frumoasă. Noi mergem cu Ucraina să câştigăm, apoi vom vedea cum dercuge jocul. Mă pregătesc 100% la fiecare antrenament, ştiu că sunt jucători cu viteză, tehnici. Voi da sută la sută şi cu siguranţă, alături de colegii mei, vom face o partidă frumoasă.Trebuie să ne dublăm, să ne triplăm, să fim o echipă compactă. Trebuie să ne apărăm foarte bine, apoi cu siguranţă vom avea şanse de a ataca şi a reuşi să înscriem. N-am mai întâlnit mii de suporteri la antrenament în toată cariera mea, cum am avut aici, la Wurzburg. Sper să îi facem mândri prin ceea ce vom arăta în meciul cu Ucraina, să-i facem fericiţi cât mai mult".
România debutează la Euro-2024, luni, 17 iunie, cu Ucraina, la Munchen, de la ora 16.00.
1. Jedi nu e roman
(mesaj trimis de Jedi în data de 14.06.2024, 03:57)
Jedi e doar o beizadea care se vrea cunoscator al fotbalului. Poate ca "entitatile" care l-au ajutat pana acum il vor ajuta in continuare sau poate nu. Ucraina ne va ceda cel putin 1 punct iar Slovacia pe toate. Cel mai urat fotbal din toate timpurile cu cel mai controversat atacant. Puscas.
2. Ceea ce Jedi nu intelege
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2024, 06:34)
Ceea ce Jedi nu intelege pentru ca este beizadea, este faptul ca spectatorii nu huiduie echipa, ei huiduie sistemul coruptional romanaesc, printre care oamenii lui Burleanu si in special pe Jedi. Baietii de pe teren n-au mare vina. Ei atata pot, atata fac. Insa sistemul corupt care zeci de ani nu a lasat adevaratele valori sa se nasca din cauza unui campionat de "omenie" manipulat cu casele de pariuri.
2.1. Corect spus (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Ciprian în data de 14.06.2024, 11:37)
Daca privim de ansamblu , cam cum arata restul industriilor din Romania asa arata si cea sportiva a fotbalului.