Dan Nicolaie

Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în sac, am auzit adesea. În traducere fotbalistică: talentul nu este suficient pentru a ajunge un jucător cu adevărat mare. Cupa Mondială, ediţia în curs, ne-a demonstrat, dacă mai era cazul, că fotbaliştii de top sunt buni pentru că muncesc mult, au ambiţie şi le pasă de ceea ce fac.

Messi a înscris cu Mexic, într-un moment greu pentru echipa sa, şi într-o clipă de descătuşare alături de fani a fost la un pas să izbucnească în plâns. Are 35 de ani şi a marcat sute de goluri, are conturile pline şi o carieră fabuloasă în spate, dar este în continuare foarte determinat să reuşească.

Lewandowski a ratat un penalty cu Mexic şi a fost extrem de dezamăgit fiind nevoie ca antrenorul să intervină într-o conferinţă de presă pentru a-l încuraja. A marcat cu Arabia Saudită şi a izbucnit în plâns. Omul care a dat goluri cu nemiluita pentru Bayern Munchen şi Barcelona, a vărsat lacrimi pentru un gol marcat împotriva saudiţilor.

Cristiano Ronaldo, care tocmai bătuse un record, a fost în pragul unei crize nervoase la finalul partidei cu Ghana, când echipa sa risca să fie egalată. Striga de pe margine, suferea, îşi încuraja colegii să reziste.

Neymar a plâns amar la finalul partidei cu Serbia pentru că s-a accidentat şi era conştient că va rata un meci sau două. Se consuma pentru că nu putea să joace.

Am văzut fundaşi care urlau de bucurie că reuşiseră o deposedare sau au salvat o minge grea. Toţi aceştia au cariere mari în spate şi bani cât pentru două vieţi. La intonarea imnurilor am văzut fotbalişti cu lacrimi în ochi, un exemplu este echipa Mexicului.

Când pierd cu echipa naţională a României, jucătorii noştri au o singură placă, tocită, pe care o pun: ne reamintesc faptul că fotbalul e doar un joc. Ştim asta, dar mai ştim că un jucător tricolor care nu a făcut mare lucru în carieră este plătit de 20 sau 30 de ori mai bine decât un miner sau un profesor universitar. O fi o joacă, dar e meseria lor şi este trist când greşesc şi pierd şi sunt văzuţi plecând de la stadion râzând relaxaţi, după care petrec în cluburi de calitate îndoielnică. Diferenţa se face şi în interiorul fiecăruia, fără muncă şi ambiţie e greu să reuşeşti.