Temperatura fotbalului autohton este în creştere. Pregătirile echipei naţionale pentru turneul final al EURO 2024 au intrat în linie dreaptă, iar astăzi are loc primul meci din acest an al echipei naţionale, adversar: Irlanda de Nord. Lotul este deja creionat în linii mari, nu mai este loc şi nici timp pentru mari surprize, doar eventualele accidentări putând forţa mişcări. Pentru selecţioner a venit vremea micilor reglaje. Problemele sunt destul de multe, nu lipseşte entuziasmul, dar lipsesc meciurile în picioare pentru mulţi dintre tricolori.
Selecţionerul Edward Iordănescu a declarat că este extrem de îngrijorat de jucătorii care nu evoluează foarte mult la echipele de club din străinătate, dar a subliniat că merge pe continuitate şi omogenitate, subliniind că nu poate face schimbări "dramatice" în lot cu o singură acţiune înaintea turneului final al Campionatului European de fotbal din Germania. Iordănescu a făcut mai multe declaraţii pe acest subiect: "Partidele echipei naţionale din această lună reprezintă primul şi unicul test veritabil pe care îl avem la dispoziţie pentru pregătirea EURO 2024. Amicalele programate în vară, chiar înaintea turneului final, vor fi într-un context diferit, cu deja alte obiective. Pentru o perspectivă cât mai corectă asupra resurselor pe care ne putem baza la EURO am decis convocarea unui număr mai mare de jucători la această acţiune. Însă, şi vreau să accentuez acest lucru, fotbaliştii care nu se regăsesc acum pe această listă nu înseamnă că vor lipsi automat şi din lotul pentru Campionatul European! La fel cum cei prezenţi acum nu au, prin această convocare, vreo garanţie privind participarea lor la EURO 2024! Există două filtre în urma cărora voi decide lotul cu care România va aborda turneul final din Germania. Primul îl reprezintă modul în care jucătorii convocaţi vor reacţiona la antrenamentele din aceste zile şi la cele două meciuri cu Irlanda de Nord şi Columbia, iar al doilea este reprezentat de evoluţia fiecărui jucător monitorizat, la cluburi, de la final de martie până la reunirea echipei naţionale premergătoare EURO 2024". Selecţionerul a mai adăugat: "Am încredere deplină în grupul unit care a obţinut performanţa calificării României şi a scris o pagină frumoasă de istorie pentru echipa naţională. Evoluţia acestor jucători a demonstrat deja tuturor în preliminarii nivelul pe care îl putem atinge şi este şi unul din argumentele pentru care ei se regăsesc în lotul de azi. Convins cum am fost întotdeauna de potenţialul şi spiritul jucătorilor noştri, vă asigur că sunt mereu călăuzit de un singur obiectiv: obţinerea performanţei sportive care să bucure toţi românii!".
Antrenorul a abordat şi problema minutelor jucate de anumiţi tricolori la echipele de club: "Sunt extrem de îngrijorat de situaţia jucătorilor care nu prind minute la echipele de club. Mărturisesc că aveam alte aşteptări. Totuşi realismul nostru în autoevaluare ne-a dus la EURO, aşa că avem datoria să fim foarte obiectivi în analiză. E corect dacă spunem că se mizează pe continuitate în lot, e cel mai obiectiv scenariu. Într-o singură acţiune nu ştiu ce se aştepta lumea să reconstruim la echipa naţională şi de ce ar fi trebuit să o facem. OK, avem probleme la nivel de club, dar e un grup pe care l-am construit şi a performat. Aceşti băieţi au bucurat milioane de români, trebuie să le dăm credit în continuare. Sigur că sunt şi alţi jucători pe care îi monitorizăm, dar trebuie să mergem pe stabilitate. Asta neînsemnând că nu pot apărea şi surprize. Dar în linii mari am mers pe omogenitate, nu putem să schimbăm atât de dramatic... nu din mers şi nu dintr-o singură acţiune. Echipele noastre de club clachează în cupele europene şi atunci, da, mizăm mult pe jucătorii din străinătate. Care, chiar dacă unii au dificultăţi în a se impune, joacă totuşi la un cu totul alt nivel". Iordănescu a menţionat că adversarele din grupa României stau mult mai bine în ceea ce priveşte experienţa internaţională: "În comparaţie cu noi, Slovacia este la al treilea Campionat European consecutiv. Deci stau mult mai bine ca noi. Iar 13-14 jucători de-ai lor au fost şi la ultimul EURO, deci asta înseamnă o experienţă importantă pentru ei. În plus, au avut 6 jucători în grupele cupelor europene şi 10 în primăvara europeană. Cu Belgia nici nu are sens să ne comparăm, pentru că e clar că ne sunt superiori din punct de vedere al nivelului individual".
• Lot de 29 de jucători
Edward Iordănescu a convocat 29 de jucători pentru meciurile amicale cu Irlanda de Nord şi Columbia. România va întâlni Irlanda de Nord azi, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Bucureşti, iar partida împotriva Columbiei va avea loc marţi, 26 martie, de la 21:30, pe stadionul Civitas Metropolitano din Madrid. Jucători pentru prima acţiune din acest an sunt: portari: Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid/Spania, 9 selecţii/0 goluri), Florin Niţă (Gaziantep/Turcia, 19/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (FC Rapid 1923, 0/0); fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 15/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 24/2), Vasile Mogoş (CFR Cluj, 4/0), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 25/1), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 13/0), Adrian Rus (Pafos/Cipru, 19/1), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia, 25/2), Bogdan Racoviţan (Rakow/Polonia, 0/0), Raul Oprut (AFC Hermannstadt, 3/0), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 14/0); mijlocaşi: Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 66/14), Marius Marin (Pisa/Italia, 15/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor/Turcia, 35/4), Răzvan Marin (Empoli/Italia, 52/3), Olimpiu Moruţan (Ankaragucu/Turcia, 14/1), Darius Olaru (FCSB, 15/0), Adrian Şut (FCSB, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 20/6), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 17/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves/Spania, 31/4), Denis Drăguş (Gaziantep/Turcia, 8/2), Florinel Coman (FCSB, 12/1); atacanţi: George Puşcaş (Bari/Italia, 40/11), Denis Alibec (Muaither/Qatar, 36/5), Florin Tănase (Al-Okhdood/ | Arabia Saudită, 17/2).
Înainte de participarea la EURO 2024, România va mai disputa, în iunie, două partide amicale, ambele la Bucureşti, pe stadionul Steaua: marţi, 4 iunie, contra Bulgariei, şi sâmbătă, 8 iunie, împotriva reprezentativei Liechtenstein. România a fost repartizată în Grupa E la turneul final al Campionatului European de fotbal - EURO 2024, alături de Belgia, Slovacia şi câştigătoarea play-off-ului B, potrivit tragerii la sorţi efectuate la Elbphilharmonie din Hamburg.
Fotbaliştii care au jucat pentru prima reprezentativă a României la EURO 1984 şi Cupa Mondială din 1994 au fost invitaţi de conducerea Federaţiei Române de Fotbal la meciul amical de astăzi. "Cu o ocazie specială şi o atmosferă plină de emoţie, Federaţia Română de Fotbal are onoarea de a invita foştii internaţionali de la EURO 1984 şi Cupa Mondială din 1994 la o întâlnire memorabilă cu suporterii pe Arena Naţională. Meciul de fotbal România - Irlanda de Nord, programat vineri, 22 martie, de la ora 21:45, va fi o ocazie deosebită de a reuni generaţiile care au scris pagini de istorie în fotbalul românesc. Este un moment unic pentru a sărbători şi a recunoaşte contribuţia excepţională a jucătorilor care au marcat generaţii şi au încântat milioane de fani prin performanţele lor", informează FRF pe site-ul său oficial. FRF mai adaugă: "Anul acesta, când România se pregăteşte pentru EURO 2024, marchează aniversarea a 30 de ani de la cea mai bună performanţă a naţionalei noastre, sfertul de finală cu Suedia de la Campionatul Mondial din 1994, şi 40 de ani de la prima noastră calificare la EURO, în 1984. Este o oportunitate deosebită de a onora moştenirea acestor echipe şi de a transmite spiritul lor de luptă şi determinare către generaţia actuală, creându-se o legătură între trecut, prezent şi viitor. Astfel, Federaţia Română de Fotbal a invitat la acest prim meci de pregătire pentru Campionatul European din această vară toţi jucătorii care au participat la cele două turnee finale şi pe cei doi selecţioneri: Mircea Lucescu, respectiv Anghel Iordănescu".