Anglia a remizat cu Scoţia, într-o partidă fără goluri. Ploaie, Londra, gazon bine îngrijit, englezi şi scoţieni, în linii mari cam la fel ca acum 149 de ani, când s-a scris certificatul de naştere al partidelor internaţionale. Englezii au început tare, cu o bară şi mai multe ratări, fiind clar că au dorit să arate că şi aici, pe terenul de fotbal, ei conduc ostilităţile în relaţia bilaterală.
Ambiţia a fost la un nivel ridicat, aşa că nu ar fi mirat pe nimeni ca între două faze de fotbal să asistăm şi la o demonstraţie de rugby, un alt sport foarte gustat de ambele naţiuni. Probabil că în aceste distribuţii, la rugby ar fi câştigat scoţienii.
Furia fotbalistică a englezilor nu a ţinut mult, scoţienii au echilibrat jocul, iar finalul primei reprize ne-a găsit în faţa unui 0-0, dătător de speranţe pentru absolut toată lumea din grupă. Că mingea a stat foarte mult în aer nu a mirat pe nimeni, în fond acesta este stilul britanic consacrat, prezent încă la echipele naţionale, mai puţin gustat la echipele de top din Premier League. Dăruirea scoţiană a fost şi mai evidentă în repriza a doua, când puţin a lipsit să dea lovitura, profitând şi de multiplele "mâini moarte" din tabăra engleză, printre care şi super-vedeta Kane (foto) căpitanul echipei. Anglia are multre individualităţi, dar nu prea formează o echipă, la scoţieni este exact invers.