Campionatul European a ajuns la faza semifinalelor. Cele mai constante, solide, cu nervii tari, bine pregătite echipe au ajuns în această fază. Azi se vor duela, de la ora 22.00 Spania şi Italia, iar mâine, de la aceeaşi oră, se vor confrunta Anglia şi Danemarca. Evident, surpriza acestei faze este Danemarca, echipă extraordinară, care a trecut peste şocul primului meci, pierdut în faţa unei echipe mai slab cotate şi când din motive medicale şi-a pierdut omul numărul 1, Eriksen, fiind evitată în ultimul moment o tragedie. Italia, Spania, Anglia sunt printre favoritele oricărui turneu, oricând s-ar disputa acesta. Evident că au existat şi eliminări surpriză (Franţa, Olanda), dar în cele din urmă învingătoarea este una singură, iar în următoarele 48 ore vom afla numele celor două formaţii care se vor lupta cu trofeul pe masă. Cum primele două favorite Franţa şi Belgia au părăsit turneul, la fel şi campioana en-titre, Portugalia, nu se mai poate vorbi acum de o favorită certă din grupul celor trei pomenite mai sus. Teoretic Anglia are un meci mai uşor, practic rămâne de văzut până unde îi poate duce entuziasmul pe danezi. Povestea frumoasă a acestui turneu s-a spus în mare măsură, dar cu siguranţă că finalul face... toţi banii. Dacă tot am ajuns la ei, din punct de vedere al banilor, al valorii de transfer a loturilor, conform datelor transfermarkt.de, Anglia nu are rival, iar Danemarca este la ...sute de milioane de euro de restul semifinalistelor. Lotul danezilor este evaluat la 310.700.000 euro, cel mai scump dintre cei 26 fiind chiar "absentul" Eriksen - 40.000.000 de euro. Dintre cei care încă se află în lot, Christensen, 30.000.000 de euro, este cel mai bine cotat. Anglia are o valoare a lotului incredibilă, 1.260.000.000 euro, doar atacantul Harry Kane fiind cotat la 120.000.000. Spania se află la ceva distanţă din acest punct de vedere, deşi are un lot bine cotat, 915.000.000 de euro, Marcos Llorente, 80.000.000 euro fiind cel mai scump iberic. Italia, 751.000.000 euro, îl are pe Barella cel mai bine cotat, 65.000.000 euro. Am mai spus, dar repetăm, din fericire datele financiare sunt importante, dar niciodată nu vor marca goluri sau vor apăra penalty-uri valize de bani, iar surprizele sunt încă posibile.

Semifinala de astăzi aduce faţă în faţă două dintre cele mai titrate formaţii ale Europei, Italia şi Spania. Selecţionerul naţionalei de fotbal a Italiei, Roberto Mancini, nu se entuziasmează înainte de vreme: "Jucătorii au fost foarte buni. Drumul este încă lung, mai sunt două meciuri grele, vom vedea''. Portarul Gianluigi Donnarumma, a afirmat: Suntem un grup extraordinar, acest grup nu renunţă. Suntem acum în semifinale, hai să o jucăm şi să ne îndreptăm încet spre obiectivul nostru. Este prima mea competiţie importantă şi scopul este să merg cât mai departe cu acest tricou. Sper să reuşim şi să realizăm visul tuturor''. De cealaltă parte, selecţionerul Spaniei, Louis Enrique susţine că echipa sa este de departe cea mai bună de la acest turneu şi că are încredere totală în jucătorii săi. Arbitrul german Felix Brych a fost desemnat de UEFA să conducă prima semifinală a turneului final EURO 2020 la fotbal, care va opune echipele Italiei şi Spaniei. Arbitri asistenţi sunt conaţionalii Mark Borsch şi Stefan Lupp. Al patrulea oficial a fost delegat rusul Serghei Karasev, în timp ce arbitru asistent de rezervă va fi un alt rus, Igor Demeşko. Arbitrul video, Marco Fritz, şi arbitrii asistenţi video, Christian Dingert, Christian Gittelmann, Bastian Dankert, sunt de asemenea germani. Brych, care va împlini 46 de ani pe 3 august, este arbitru internaţional din 2007, primul său meci inter-ţări fiind Luxemburg - România 0-2, din preliminariile EURO 2008. Felix Brych a condus patru meciuri la EURO 2020, Olanda - Ucraina 3-2 şi Belgia - Finlanda 2-0, în faza grupelor, Belgia - Portugalia 1-0, în optimi, şi Ucraina - Anglia 0-4, în sferturi.

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, Gareth Southgate, a vorbit despre spiritual formaţiei sale: " Jucătorii au oferit o performanţă superbă. Au jucat cu elan până la final, am putut să-i protejăm pe cei care aveau cartonaşe galbene şi care riscau o suspendare pentru semifinale. Dacă suntem în semifinale, este ca urmare a stării noastre de spirit, a solidarităţii noastre. Calitatea jucătorilor, desigur, este importantă, dar am văzut multe echipe ieşind din acest turneu pentru că nu aveau spiritul pe care îl are acest grup. Am jucat două meciuri împotriva Danemarcei în Liga Naţiunilor şi ştiam cât de bună este această echipă. Au demonstrat-o din nou în acest turneu şi acum au o motivaţie suplimentară faţă de ceea ce i s-a întâmplat lui Christian (Eriksen). Va fi un joc fantastic. Noi avem însă mai multă experienţă ca echipă, iar individual jucătorii englezi au mai multă experienţă, dar va trebui să o arătăm miercuri (...) Nu am fost niciodată în finala la EURO, este o nouă oportunitate de a scrie o pagină de istorie''. La rândul său, căpitanul Harry Kane, a spus: "Avem o semifinală de jucat la Wembley, este un moment minunat, dar vrem să mergem până la capăt. În prezent totul merge bine şi asta ne dă încredere, dar ne vom confrunta cu o echipă dificilă, cu Danemarca, o formaţie care are calitate şi pe care va trebui să o studiem. Vom avea sprijinul a 60.000 de spectatori, vrem să îi facem mândri''. Selecţionata Albionului a ajuns la zece meciuri în 2021, fără a pierde vreunul, cu nouă victorii şi un egal, un singur gol primit. Anglia încă nu a încasat gol la EURO 2020. Selecţionerul danez Kasper Hjulmand s-a declarat mândru de ceea ce a obţinut până acum echipa sa: "Sunt foarte mândru pentru că suntem în semifinalele EURO 2020''. El a adăugat că oriunde ar juca, simte că publicul este alături de Danemarca după incidentul cu Eriksen: ''Atunci şi în zilele următoare incidentului am văzut care sunt valorile fundamentale ale fotbalului Ne-am amintit de ce jucăm fotbal. Încă mă gândesc la Christian în fiecare zi, ne bucurăm că a supravieţuit. Cred că ne-am dat seama cu toţii despre ce este fotbalul. Întotdeauna mă gândesc cât de fantastic ar fi să-l văd jucând din nou, încă face parte din echipă. Această echipă nu am construit-o într-o zi. Îi trimit felicitările mele, el este o mare parte din acest rezultat''.

Indiferent de rezultatul semifinalelor, EURO 2020 va avea o finală între două echipe care nu au mai jucat între ele în ultimul act al acestei competiţii.

Un alt "meci" care încă se joacă este cel al golgheterilor. Cehul Patrik Schick este la egalitate cu Cristiano Ronaldo, cu cinci reuşite, în fruntea clasamentului golgheterilor turneului final al Campionatului European de fotbal - EURO 2020, dar ambii sunt eliminaţi din competiţie, aşa că în meciurile rămase, oricine poate veni din urmă. Iată care sunt marcatorii: 5 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia), Patrik Schick (Cehia);

4 goluri: Karim Benzema (Franţa), Emil Forsberg (Suedia), Romelu Lukaku (Belgia);

3 goluri: Georginio Wijnaldum (Olanda), Robert Lewandowski (Polonia), Haris Seferovic (Elveţia), Raheem Sterling (Anglia), Xherdan Shaqiri (Elveţia), Kasper Dolberg (Danemarca), Harry Kane (Anglia); 2 goluri: Manuel Locatelli (Italia), Ciro Immobile (Italia), Andrei Iarmolenko (Ucraina), Roman Iaremciuk (Ucraina), Denzel Dumfries (Olanda), Memphis Depay (Olanda), Yussuf Poulsen (Danemarca), Ivan Perisic (Croaţia), Kai Havertz (Germania), Joakim Maehle (Danemarca), Matteo Pessina (Italia), Thorgan Hazard (Belgia), Pablo Sarabia (Spania), Ferran Torres (Spania), Alvaro Morata (Spania), Lorenzo Insigne (Italia); 1 gol: Breel Embolo (Elveţia), Kieffer Moore (Ţara Galilor), Joel Pohjanpalo (Finlanda), Thomas Meunier (Belgia), Stefan Lainer (Austria), Michael Gregoritsch (Austria), Marko Arnautovic (Austria), Goran Pandev (Macedonia de Nord), Wout Weghorst (Olanda), Karol Linetty (Polonia), Milan Skriniar (Slovacia), Raphael Guerreiro (Portugalia), Aleksei Miranciuk (Rusia), Aaron Ramsey (Ţara Galilor), Connor Roberts (Ţara Galilor), Ezgjan Alioski (Macedonia de Nord), Kevin De Bruyne (Belgia), Attila Fiola (Ungaria), Antoine Griezmann (Franţa), Robin Gosens (Germania), Diogo Jota (Portugalia), Irfan Can Kahveci (Turcia), Christoph Baumgartner (Austria), Artem Dziuba (Rusia), Mikkel Damsgaard (Danemarca), Andreas Christensen (Danemarca), Nikola Vlasic (Croaţia), Luka Modric (Croaţia), Callum McGregor (Scoţia), Aymeric Laporte (Spania), Viktor Claesson (Suedia), Leon Goretzka (Germania), Adam Szalai (Ungaria), Andras Schaefer (Ungaria), Martin Braithwaite (Danemarca), Federico Chiesa (Italia), Sasa Kalajdzic (Austria), Tomas Holes (Cehia), Mislav Orsic (Croaţia), Mario Pasalic (Croaţia), Cesar Azpilicueta (Spania), Mikel Oyarzabal (Spania), Paul Pogba (Franţa), Mario Gavranovic (Elveţia), Oleksandr Zincenko (Ucraina), Artem Dovbik (Ucraina), Nicolo Barella (Italia), Thomas Delaney (Danemarca), Harry Maguire (Anglia), Jordan Henderson (Anglia).

Există şi un top nedorit, al autogolurilor, EURO 2020 stând foarte bine şi din acest punct de vedere. Merih Demiral (Turcia) a marcat un autogol pentru Italia (Grupa A), Wojciech Szczesny (Polonia), pentru Slovacia (Grupa E), iar Mats Hummels (Germania), pentru Franţa, Ruben Dias (Portugalia) şi Raphael Guerreiro (Portugalia) au înscris în proprie poartă pentru Germania, Lukas Hradecky (Finlanda) a marcat un autogol pentru Belgia, Martin Dubravka şi Juraj Kucka (ambii din Slovacia) au marcat autogoluri pentru Spania, Pedri (Spania) pentru Croaţia, Denis Zakaria (Elveţia) pentru Spania.