Mexic merge în optimi. "Trăiască viaţa", a spus un clasic la un parastas, iar mexicanii ştiu să trăiască, au sânge fierbinte şi demonstrează asta. Au reuşit să treacă de Coreea de Sud, o echipă pe care nici unirea cu Nordul nu o va salva fotbalistic, şi se califică în optimi dintr-o grupă în care Germania şi Suedia erau mari favorite. Acum europenele trebuie să se lupte între ele pentru un loc.

Coreea a reuşit să enerveze prin agresivitatea prostească, reuşind o producţie record de faulturi pe metru pătrat de teren însămânţat cu gazon. Vor pleca acasă după următorul meci, cu campioana mondială, şi ne bucurăm că fac asta. Suntem sătui de agresivitate şi lipsă de fantezie.

Javier Hernandez "Chicharito" a fost declarat omul meciului, dar întreaga echipă mexicană ar trebui premiată pentru felul senzaţional cum înţelege să-şi joace şansa. E o lecţie şi pentru alte naţiuni fotbalistice, inclusiv a noastră, care şi-au făcut un crez din mica ciupeală, jocul la ce-o ieşi.