Bucureştiul a intrat azi în galeria selectă a oraşelor gazdă ale unui turneu final de Campionat European de fotbal. Cum înaintea oricărei bătălii fiecare soldat cu invizibilul baston de mareşal în raniţă se visează învingător, am descins în Centrul Vechi al Capitalei, zona zero a fanilor fotbalului în aceste zile.

Auditiv şi vizual meciul suporterilor are deja un câştigător clar, Macedonia de Nord. Discreţi, austriecii au preferat să îşi vadă fiecare de treabă/plimbare/bere/trabuc. Zâmbesc reţinut şi aproape se forţează să întindă două degete spre cer cu semnul victoriei. Iuţesc pasul când văd grupuri mari de "adversari" şi se relaxează când trec pe lângă poliţişti şi jandarmi. Lucrurile se schimbă însă în ceea ce îi priveşte pe macedoneni, se strâng în grupuri mari, cântă, strigă, şi sunt dispuşi să ia în braţe pe oricine le cântă în strună şi contrar cotelor de la pariuri şi statisticilor, susţin că echipa lor va câştiga. Huiduie fără probleme ori de câte ori văd o uniformă şi recunosc deschis că îi enervează toate procedurile legate de intrarea pe stadion (teste, adeverinţe, brăţări....). Distanţarea este doar o teorie, iar berea dintr-un pahar poate fi plătită de un om şi băută de mai mulţi. Fac spectacol şi sunt conştienţi de asta, aşa că sfidează oboseala şi paharele în plus şi dansează şi cântă în ploaie.

Priveliştea este mult prea frumoasă, parcă asist la un film de Kusturica, în care joc rolul românului rătăcit în Bucureşti. Stau la masă la un restaurant grecesc, alături de trei bulgari (patrioţi români, desigur fani Mihai Viteazul), toţi îmi sunt rude, servesc o cafea turcească pe care o serveşte cu o amabilitate extremă un chelner din Nepal şi discut în toate limbile pe care încă nu le ştiu cu un suporter macedonean. Îl întreb dacă speră la o victorie. "Nu mai contează, am câştigat deja, sunt aici şi sunt fericit, asta e tot ce contează".

EURO 2020 a ajuns la Bucureşti!