Intransigenţa UEFA a început să se "înmoaie" după ce două oraşe nu s-au grăbit să ofere asigurări că vor putea găzdui spectatori la turneul final al Campiontului European de Fotbal din această vară. Lucrurile devin foarte complicate dacă UEFA le va retrage în cele din urmă dreptul de organizare, cele mai afectate fiind echipele care urmau să joace pe respectivele arene. Prima măsură a fost aceea de a mai prelungi puţin timpul de gândire. Uniunea Europeană de Fotbal a anunţat că acordă un nou termen oraşelor gazdă ale EURO 2020, până la 28 aprilie, pentru a lua o decizie în privinţa numărului de spectatori care vor fi autorizaţi să asiste la meciurile turneului final din această vară. UEFA a luat această decizie după dubiile emise la Dublin şi Bilbao în legătură cu prezenţa publicului, din cauza evoluţiei pandemiei de coronavirus, existând astfel perspectiva mutării meciurilor în alte ţări. Forul fotbalistic continental fixase data de 7 aprilie ca prim termen limită pentru cele 12 oraşe organizatoare să comunice care va fi gradul de ocupare al stadioanelor lor în timpul Euro 2020. Însă, în condiţiile în care criza sanitară face astfel de proiecţii incerte, autorităţile de la Dublin au recunoscut că nu pot şti dacă măsurile anti-Covid vor permite găzduirea spectatorilor pe Aviva Stadium.
Federaţia Irlandeză de Fotbal a notificat forul continental: "Federaţia irlandeză de fotbal, urmând sfaturile şi îndrumarea guvernului, a notificat astăzi UEFA că, din cauza pandemiei de Covid-19, în acest moment nu este în măsură să ofere asigurări cu privire la numărul minim de spectatori la meciurile de la EURO 2020 prevăzute să aibă loc la Dublin în luna iunie".
Capitala Irlandei ar urma să găzduiască trei meciuri din faza grupelor şi unul din optimi de finală. Dubiile planează şi în privinţa oraşului Bilbao.
După ce presa bască anunţase iniţial că stadionul San Mames va putea găzdui circa 13.000 de spectatori, Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF) a dat publicităţii un comunicat în care subliniază că acest obiectiv este "irealizabil" din cauza condiţiilor sanitare fixate de guvernul basc: "Obligativitatea de a fi vaccinată 60% din populaţia Ţării Bascilor şi din restul Spaniei până la 14 iunie şi o cifră care să nu depăşească 2% din paturile ocupate de Covid (la terapie intensivă) pentru data meciurilor sunt obiective imposibil de atins şi conduc, în consecinţă, la absenţa publicului". Cum situaţia riscă să devină explozivă, UEFA a anunţat că va acorda un al doilea termen, "până la 28 aprilie" oraşelor gazdă, pentru a ajusta scenariile lor sanitare şi a preciza numărul spectatorilor prevăzuţi, după ce la jumătatea lunii martie, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, anunţase că nu va accepta ca meciurile de la Euro 2020 să se dispute cu porţile închise.
Ministerul Tineretului şi Sportului din ţara noastră a anunţat, marţi, că meciurile organizate la Bucureşti în cadrul EURO 2020 se vor desfăşura cu 13.000 de spectatori în tribune, reprezentând 25% din capacitatea Arenei Naţionale.