Arena Naţională şi-a luat la revedere de la EURO 2020, la fel a făcut şi campioana mondială, Franţa, eliminată de Elveţia la lovituri de departajare. Scenaristul partidelor de azi/ieri sau cum vreţi dumneavoastră (la Bucureşti meciul a început pe 28 iunie şi s-a terminat pe 29) a vrut să fie generos şi a mers pe acelaşi şablon ca la Spania - Croaţia, 3-1 pentru o echipă, 3-3, prelungiri, după care a schimbat puţin partitura.
Capitala a trecut cu bine de experienţa găzduirii unei competiţii sportive importante, fără să existe incidente majore, doar câteva ploi rebele, aşa că sunt şanse mari ca şi pe viitor să i se mai acorde această onoare. Macedonenii din Nord au pierdut tot, dar sau simţit bine, Austria şi Ucraina s-au calificat şi pot spune că Bucureştiul le-a purtat noroc într-un fel sau altul, în Centrul Vechi s-a cântat şi dansat mult şi mulţi fani ai fotbalului au plecat cu o impresie plăcută. Câţiva francezi au strâmbat din nas la întâlnirea cu Micul Paris, dar aşa sunt ei mai pretenţioşi, iar după acest meci au şi mai multe motive de nemulţumire.
Franţa a început ca un TGV meciul şi după primele 10 minute impresia era că va pulveriza adversara. În minutul 15, Seferovic a detonat bomba şi trenul francez a deraiat, încercările de a fi repus pe şine nu au avut succes până la pauză. Atmosfera a fost încălzită şi de un fan cu tricoul Franţei pe el, care a vrut să testeze iarba de la Bucureşti, cu tălpile. A fost luat pe sus de forţele de ordine şi invitat să se răcorească puţin în afara arenei. În repriza a doua am avut de toate, penalty ratat de Elveţia care putea face 2-0, un tur de forţă francez, care a ajuns la 3-1, revenirea gărzii elveţiene, 3-3, prelungiri şi la final s-a ajuns la ghilotina loviturilor de departajare. Aşa cum stă bine unui scenariu de film de categoria B, ultima lovitură a fost ratată de marea vedetă a francezilor, Mbappe.
Cinste învingătorilor, onoare învinşilor!
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 06:51)
cel mai frumos meci de la acest euro. apararile foarte slabe, atacurile au fost de exceptie. sel ectionata europeana elvetiana a invins sel ectionata mondiala franceza.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 08:56)
Totusi care "sel ectionata europeana elvetiana" ca n-am vazut un singur "helvet" in echipa aia...poate portarul sa fie totusi "genuin" :-)
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 09:20)
franta ce genuini are ? sint mai toti din africa !
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 09:58)
Pai asta e ideea ca e o sel ectionata din toata europa.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 08:04)
Ma bucur pentru Elvetia Aroganta francezilor a luat-o peste bot la Bucuresti.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de c în data de 29.06.2021, 09:25)
da, da exact asa!!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.06.2021, 16:20)
De departe, cel mai tare meci a fost Germania -Portugalia, urmat de Belgia - Portugalia ; meciuri adevarate, nu aparari varza ca ieri (croatii si spaniolii penibili in aparare)