Vremurile când o competiţie precum EURO 2020 era gândită să bată recorduri de audienţă în ceea ce priveşte numărul de spectatori au apus. Acum priorităţile sunt altele.
Preşedintele Uniunii Europene de Fotbal (UEFA), slovenul Aleksander Ceferin este convins că fotbalul şi nu numai el trebuie să se adapteze la noua situaţie generată de criza sanitară. Ceferin este însă optimist în legătură cu desfăşurarea EURO 2020: "Nu cred că vor fi amânate nişte meciuri, bulele sunt cu adevărat stricte. Desigur, nu ştii niciodată ce poate întâmpla, dar sunt destul de încrezător că totul va fi în regulă. Am fost convins de la început că EURO va avea loc anul acesta. Noi am amânat (în 2020) pentru ca ligile şi cluburile să poată încheia sezonul. Ne dăm seama acum: este cu atât mai important că a fost amânat, cu cât altfel, anul trecut, ar fi fost un EURO fără suporteri. Este o situaţie aparte, trebuie cu toţii să ne adaptăm la această situaţie. Noi am făcut-o mai bine de un an. Dacă vrem să putem încheia acest EURO, trebuie cu toţii să înţelegem acest lucru: acesta nu este un EURO obişnuit, în primul rând fiindcă se desfăşoară în unsprezece ţări, şi pe deasupra există pandemia care face călătoriile şi mai dificile. Trebuie cu toţii să ne adaptăm."
Publicul este admis la o capacitate limitată şi cu respectarea unor protocoale sanitare stricte pe cele unsprezece stadioane care vor găzdui partidele, iar echipele se află în cantonamente cu reguli stricte.